Agricultorii cer legi pentru stoparea vânzării terenurilor către străini

Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România /LAPAR/ a solicitat autorităţilor iniţierea unui set de acte normative care să stopeze vânzarea terenurilor agricole către străini în condiţiile în care sunt deja vândute străinilor peste un milion de hectare, iar alte două milioane sunt arendate de aceeaşi categorie.
Economica.net - J, 15 mai 2014, 09:38
Agricultorii cer legi pentru stoparea vânzării terenurilor către străini

‘Nu pot trece peste acest subiect fără a reaminti autorităţilor că pământul este principalul mijloc de producţie, este un bun naţional ce nu trebuie înstrăinat. Sunt deja vândute străinilor peste un milion de hectare, iar alte două milioane sunt arendate de aceeaşi categorie. Prin dreptul de preemţiune stabilit prin legea recent adoptată, considerată de majoritatea românilor antinaţională, şi suprafeţele arendate vor intra curând în proprietatea actualilor arendaşi’, a declarat joi preşedintele LAPAR, Laurenţiu Baciu, la Conferinţa Naţională a Agricultorilor.

Acesta consideră că se impune revizuirea legislaţiei astfel încât ‘pământul să rămână în proprietatea exclusivă a românilor’, indiferent cine îl exploatează.

‘Solicităm autorităţilor iniţierea unui set de acte normative care să stopeze vânzarea terenurilor agricole către străini şi să protejeze fermierii români şi capitalul românesc. În situaţia actuală fermierii români nu pot beneficia de acces liber la capital care să le permită consolidarea pieţei funciare. Concurenţa pe o piaţă funciară deschisă în România îi dezavantajează în mod cert’, a menţionat Baciu.

România a liberalizat piaţa funciară la 1 ianuarie 2014, conform obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, ceea ce permite persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în ţară, demers care a modificat regimul existent până la finele lui 2013, când doar persoanele juridice aveau dreptul să cumpere terenuri.

În vederea restricţionării tranzacţiilor cu terenuri agricole în extravilan, Ministerul Agriculturii a iniţiat un proiect de lege care a fost promulgat de preşedintele Băsescu în acest an după mai multe modificări referitoare la dreptul de preemţiune al statului român în cazul vânzării terenurilor şi la situaţia ADS.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a menţionat, la mijlocul lunii aprilie, că ultima formă a legii privind liberalizarea pieţei funciare este mult simplificată pentru cetăţeni, iar pentru transparentizare, MADR a creat o platformă cu toate tranzacţiile cu terenuri agricole, la care vor putea avea acces toţi cetăţenii.

LAPAR organizează joi, la Bucureşti, Conferinţa Naţională a Agricultorilor, unde sunt prezenţi pentru 750 de participanţi din toate zonele ţării – membri reprezentativi ai LAPAR. La eveniment participă şi preşedintele României, Traian Băsescu, şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Te-ar mai putea interesa și
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150....
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...