TAROM și lecția sârbească de zbor cu arabii. Cum s-a redresat Air Serbia cu ajutor de la Etihad Airways în 10 ani

Guvernanții încearcă pentru a doua oară atragerea unui investitor străin în TAROM, companie care zboară de aproape 20 de ani pe pierderi. Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu se vor întâlni cu oficialii Emirates, una dintre companiile Emiratelor Arabe Unite (EAU) și vor încerca să-i convingă să cumpere un pachet minoritar în compania națională. Planul nu e unul nou, însă rămâne de văzut dacă arabii vor fi convinși și dacă compania națională ar putea avea un traseu similar Air Serbia, vecinul nostru care s-a tranformat complet în ultimii zece ani și care depășește TAROM.
Andrada Ghira - mie, 17 apr. 2024, 22:43
TAROM și lecția sârbească de zbor cu arabii. Cum s-a redresat Air Serbia cu ajutor de la Etihad Airways în 10 ani

Guvernul vrea ca TAROM să aibă acționariat emiratez și negociază pentru păstrarea a cel puțin 51% acționariat, potrivit TVR Info. Emirates vrea să pună piciorul în Europa, iar Emiratele Arabe Unite sunt dispuse sa contribuie și la construirea unui nou terminal la Otopeni.

Avem și un exemplu pozitiv al unui astfel de parteneriat care a funcționat, așa cum avem și exemple de companii aeriene care au dat chix, cum este Malev.

Este vorba de Air Serbia, compania deținută acum 100% de statul sârb. În urmă cu zece ani, compania aeriană Etihad Airways, una dintre companiile Emiratelor Arabe Unite (EAU), devenea proprietarul a 49% din JAT Airways, vechea companie de stat a Serbiei, care avea o flotă învechită și în care nu se investise deloc.

În 2014, Comisia Europeană a lansat o investigație privind investiția Etihad în noua companie a sârbilor. Doi ani mai târziu, Comisia decidea că tranzacția dintre Serbia și Etihad îndeplinește condițiile UE.

Anul trecut, Guvernul sârb nu a listat Air Serbia drept beneficiar al subvențiilor directe în proiectul de buget, pentru prima dată în nouă ani. Dar, de-a lungul anilor, compania a primit finanțare sub diverse forme. Nu se știe cu exactitate câți bani au fost pompați, dar autoritățile au declarat că banii au fost folosiți pentru plata vechilor datorii ale JAT Airways.

Azi, Air Serbia are zboruri transatlantice, are profit, iar Etihad a ieșit, treptat, din acționariatul companiei. Vânzarea ultimelor acțiuni pe care le mai avea în compania sârbă s-a făcut în toamna anului trecut. Arabii și-au redus participația în companie începând cu 2020.

Lucruri cu care TAROM nu se poate lăuda. Dimpotrivă, aproape că se fac 20 de ani de zboruri pe pierdere în așteptarea unui ajutor de la UE.

Citește și: Câți bani a pierdut TAROM în 2022

Dar Air Serbia e unul dintre cazurile în care intervenția financiară a Etihad a ținut compania pe linia de plutire.

Arabii au mai investit de-a lungul anilor în companii precum Air Berlin, care și-a încetat activitatea în 2017, și a cumpărat în 2012 40% din Air Serychelles cu 45 de milioane de euro, participație pe care a revândut-o Guvernului din insule în 2021 pentru un dolar.

Etihad a mai avut un pachet minoritar de acțiuni în compania Air Lingus, deținută de Irlanda și a mai investit în Virgin Australia.

2023 a fost un an bun pentru Etihad, la fel care pentru toate companiile din regiune, precum Emirates sau Qatar Airways. Veniturile din vânzarea biletelor de avion au fost de 4,5 miliarde de dolari, iar rezultatul operațional a fost de 394 de milioane de dolari și un profit de 143 de milioane de dolari.

Unde e Air Serbia acum

În timp ce TAROM anunța la începutul acestui an că vinde bilete cu escală spre Statele Unite ale Americii, vecinii noștri se lăudau că vor opera pe noul terminal al aeroportului JFK din New York atunci când va deveni operațional, în 2026. Air Serbia zboară la New York din 2016. În timp, au adăugat și alte zboruri de lung curier, spre Tianjin, China și Chicago.

Compania națională a Serbiei a încheiat 2023 cu un profit preliminar de 40,5 milioane de euro, dublu față de 2022, pe fondul deschiderii a peste 20 de noi rute. TAROM a renunțat la mai multe rute tradiționale spre care zbura, precum Viena sau Barcelona, iar pierderile pentru acest an au fost estimate în bugetul de venituri și cheltuieli la 62 de milioane de lei.

Veniturile Air Serbia au fost anul trecut de 627,9 milioane de euro și a transportat 4,19 milioane de pasageri. Spre comparație, TAROM a transportat în 2022, 2,32 milioane de pasageri. Deși cifrele pentru 2023 nu au fost făcute publice, acestea nu le depășesc pe ele ale Air Serbia, care deservește o țară cu aproape șapte milioane de locuitori. La polul opus, România are 19 milioane de locuitori și 5,7 milioane de cetățeni în Diaspora.

În perioada 2013-2018, sârbii au reînnoit complet flota. Air Serbia are o flotă de 24 de avioane, formată în mare parte din modele Airbus, luate în leasing, dar și modele ATR-72.

La noi se încearcă acest lucru încă din 2012, odată cu implementarea managementului privat. Din flota pestriță a TAROM s-a reușit anul trecut vânzarea a șapte ATR-uri vechi, iar anterior, a patru avioane Boeing 737-300.Compania are acum 18 avioane, din care patru Airbus A318, cumpărate în perioada 2006-2007, două ATR-72 și patru modele Boeing 737-700.

Închiriate sunt patru ATR-72 și patru Boeing 737-800.

2019 a marcat pentru compania vecinilor noștri o perioadă de creștere, întreruptă de pandemie. A venit apoi 2022 cu rezultate record și creștere continuă și în 2023. La noi, TAROM are nevoie de mai mult decât un ajutor de la UE. O spunea chiar Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, întrebat la o conferință în Qatar.

„Şi căutăm acest lucru, nu am de ce să mă ascund şi sper să şi găsim. Probabil că pe finalul lunii aprilie se va primi acordul pentru ajutorul de la Comisia Europeană de care se vorbeşte de aproape trei ani de zile. Dar e un pas. Tarom are nevoie de mai mult pentru a se înscrie pe un trend ascendent”, a menţionat Grindeanu, citat de Agerpres.

 

Te-ar mai putea interesa și
Tesla va prezenta Cybertruck la București în perioada 26 – 29 iunie 2024
Tesla va prezenta Cybertruck la București în perioada 26 – 29 iunie 2024
Compania americană Tesla a anunțat debutul prezentărilor modelului Cybertruck în Europa. Pick-up-ul electric va fi dezvăluit europenilor în „peste 100 de locații”, inclusiv la București....
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Automecanica Mediaș de către Rheinmetall
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Automecanica Mediaș de către Rheinmetall
Consiliul Concurenței a autorizat operațiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenționează să preia compania ...
Autostrada Brașov-Bacău: a fost desemnat câștigătorul pentru studiul de fezabilitate
Autostrada Brașov-Bacău: a fost desemnat câștigătorul pentru studiul de fezabilitate
CNAIR A desemnat azi, 30 aprilie, câștigătorul contractului de realizare a Studiului de Fezabilitate pentru autostrada ...
China: Comitetul central al Partidului Comunist se reuneşte în plen în iulie, pentru continuarea reformelor în contextul provocărilor interne şi externe
China: Comitetul central al Partidului Comunist se reuneşte în plen în iulie, pentru continuarea reformelor în contextul ...
Comitetul central al Partidului Comunist Chinez se va întruni în luna iulie într-o şedinţă în plen cu rol cheie, a ...