Ajutor de stat pentru industria auto: 170 mil. lei pentru fabricile Dacia și Draxlmaier

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a înmânat astăzi, la sediul Ministerului, două acorduri de finanțare pentru companiie Automobile Dacia SA și DRM Draxlmaier Romania Sisteme Electrice SRL. Acestea au fost aprobate în baza schemei de ajutor de stat, având ca obiectiv stimularea dezvoltării regionale prin investiții semnificative, potrivit unui comunicat al Ministerului.
Mihai Nicuţ - lun, 25 aug. 2025, 18:22
Ajutor de stat pentru industria auto: 170 mil. lei pentru fabricile Dacia și Draxlmaier

Proiectele de investiții vor avea un impact social și economic considerabil, contribuind la crearea de noi locuri de muncă și la consolidarea balanței comerciale a României, spun Finanțele.

DRM Draxlmaier Romania Sisteme Electrice SRL, o companie globală importantă și unul dintre cei mai mari angajatori din industria automotive din România, va extinde capacitatea de producție de cablaje pentru autovehicule electrice, în unitatea din Satu Mare. Proiectul, cu o valoare de 297,2 milioane de lei și un ajutor de stat aprobat de 133,7 milioane lei, va crea peste 400 de noi locuri de muncă până în anul 2030 și va contribui la dezvoltarea regională cu 211 milioane lei, sub formă de taxe și impozite locale și naționale.

Cel de al doilea proiect aprobat este pentru Automobile Dacia SA, care va beneficia de o finanțare în valoare de 37,5 milioane lei, pentru un proiect de modernizare a procesului de vopsire a vehiculelor, o investiție de 85 de milioane de lei. Contribuția companiei la dezvoltarea regională prin plata taxelor și impozitelor va fi de 18,7 milioane lei.

„Investițiile majore susținute de stat în domenii strategice pentru România contribuie la o economie mai puternică și mai competitivă, generând locuri de muncă în industrii cheie. Prin acest tip de parteneriat, sprijinim companii care aduc valoare adăugată, promovează inovația și asigură creștere durabilă, pe termen lung. Vizăm ca, în curând, să anunțăm și alte măsuri strategice de susținere a investițiilor și dezvoltării economice, pentru a crește atractivitatea României și pentru a putea crea noi oportunități. România are un potențial uriaș, pe care îl putem atinge, cu suficientă ambiție și măsuri care să restabilească încrederea în țara noastră,” a transmis ministrul Alexandru Nazare.

Ajutor de stat pentru investiții: 2,25 miliarde de lei buget total

Ministerul Finanțelor a lansat schema de ajutor de stat prin HG nr. 300/2024, pentru a stimula dezvoltarea regională a României prin sprijinirea investițiilor semnificative. Schema 33/2024 are ca scop principal susținerea proiectelor care contribuie la echilibrarea balanței comerciale a țării, fie prin reducerea importurilor, fie prin creșterea exporturilor.

Schema se adresează întreprinderilor din industria prelucrătoare care realizează investiții inițiale în România, cu o valoare a costurilor eligibile de minimum 50 milioane lei și maximum 500 milioane lei. O condiție esențială este ca investiția să fie finalizată în cel mult 3 ani de la demarare și să utilizeze active corporale și necorporale noi.

Ajutorul de stat acordat în baza schemei mai sus menționate acoperă o parte din costurile pentru:

            realizarea de construcții noi;

            achiziționarea de echipamente;

            achiziționarea de active necorporale.

Bugetul total al schemei este de aproape 2,25 miliarde de lei (aproximativ 450 milioane de euro), iar acordurile de finanțare pot fi emise până la 31 decembrie 2026, urmând ca plățile ajutorului de stat să se realizeze în perioada 2025-2032.

Prima sesiune de depunere a cererilor a avut loc în perioada 29 iulie – 9 septembrie 2024, cu un buget alocat de 1,5 miliarde lei. Au fost depuse 45 de cereri, cu investiții de aproximativ 8 miliarde de lei. Până în prezent, au fost semnate 10 acorduri de finanțare, cu o valoare totală a investițiilor de 2,59 miliarde lei și un ajutor de stat aprobat de 1,146 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
Petrom, aproape să înceapă campania de explorare  în perimetrul Han Asparuh din Marea Neagră bulgărească – VIDEO
Petrom, aproape să înceapă campania de explorare  în perimetrul Han Asparuh din Marea Neagră bulgărească – VIDEO
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est și operatorul perimetrului offshore Han Asparuh, împreună cu partenerul NewMed Energy, anunță progres în......
Autostrada Bucureștiului A0: A început montarea grinzilor zincate, cu durată de viață de 100 de ani
Autostrada Bucureștiului A0: A început montarea grinzilor zincate, cu durată de viață de 100 de ani
Constructorul Retter al lotului 1 Nord din Autostrada Bucureștiului A0 a anunțat că a montat grinzile zincate la două ...
Cât au costat facturile mici ale românilor. Miliardele folosite la plafonarea preţurilor la energie – analiză AEI
Cât au costat facturile mici ale românilor. Miliardele folosite la plafonarea preţurilor la energie – analiză AEI
Costul total al plafonării la energie se ridică la aproximativ 30 de miliarde de lei, din care circa 18 miliarde de lei ...
FOTO Primul drum făcut de chinezi în România se deschide miercuri
FOTO Primul drum făcut de chinezi în România se deschide miercuri
Miercuri se deschide centura Zalău, anunță luni Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, originar ...