Al 24-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, astăzi, 3 noiembrie 2026, reprezentanții ARF - EGIS - ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a ramei electrice RE-IR de tip Coradia Stream – TS24, la Depoul Alstom, situat în incinta Atelierelor CFR Grivița.
Anemona Andone - mar, 03 nov. 2026, 14:57
Al 24-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători

37 de trenuri Alstom pentru România

tren alstom

ARF precizează că unitatea TS24 reprezintă trenul electric interregional cu numărul 24 construit și furnizat de producătorul francez Alstom, în cadrul Contractului nr. RUIC 257/2022, cod SMIS 316400, încheiat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom Ferroviaria S.p.A., ce prevede furnizarea a 37 de astfel de rame electrice interregionale noi RE-IR.

Totodată, ARF a predat spre administrare rama electrică interregională RE-IR TS24 către operatorul de transport feroviar InterRegional Călători, care este cea de a 11-a unitate ce face parte din lotul celor 13 trenuri atribuite de ARF, în cadrul CSP-L2 RUIC 1/2026, aprobat prin HG nr. 1178/2025.

tren alstom

📍Cele patru rute de circulație pe care urmează să circule aceste trenuri sunt:
➡️București Nord – Brașov – Cluj Napoca;
➡️București Nord – Brașov;
➡️Brașov – Deda – Cluj Napoca;
➡️Cluj Napoca – Deva – Timișoara Nord.

☑️Acest obiectiv de investiții face parte dintr-un proiect fazat, ce are ca Autoritate de Management – Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, este derulat în două etape succesive:
🔹prima etapă a fost finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 (https://arf.gov.ro/…/10/prezentare-achizitie-RE-IR.pdf);
🔹a doua etapă este cofinanțată prin Programul Transport (PT) 2021÷2027.

tren alstom

📌Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni (01.01.2024 ÷ 31.12.2025).

✔️Principalele rezultate și impactul proiectului la nivelul comunității includ:
👉🏻eficientizarea și îmbunătățirea calității serviciilor publice, oferite în cadrul transportului public feroviar de călători pe rute inter-regionale;
👉🏻atribuirea contractelor de servicii publice pentru transportul feroviar de călători tuturor operatorilor licențiați, în condițiile legii și în conformitate cu reglementările europene privind serviciile publice în domeniul transporturilor.

📌Obiectivul principal al proiectului în constituie conectarea capitalei cu principalele centre urbane ale țării, contribuind la asigurarea mobilității, la scăderea timpilor de călătorie și la îmbunătățirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

tren alstom

📌Valoarea totală a proiectului este de 1.708.996.863,41 lei, finanțarea fiind distribuită după cum urmează:
➡️1.213.523.359,27 lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor( FEDR);
➡️214.151.181,05 lei – bugetul propriu al beneficiarului;
➡️281.322.323,09 lei – cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: E oficial! Mâine, de la ora 14:00, se deschide circulația pe loturile 3 și 4 Nord
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: E oficial! Mâine, de la ora 14:00, se deschide circulația pe loturile 3 și 4 Nord
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va deschide miercuri, 4 noiembrie, circulația pe loturile 3 și 4 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, transmite marți......
Haos deasupra Europei. Alerte teroriste pentru patru avioane de pasageri
Haos deasupra Europei. Alerte teroriste pentru patru avioane de pasageri
Alte două avioane au fost vizate marţi de ameninţări cu bombă, după ce în cursul dimineţii două aeronave cu destinaţia ...
Negocieri Ucraina-SUA-UE, la Bruxelles. Participă şi reprezentanţi ai NATO, Băncii Mondiale şi oficiali din Marea Britanie
Negocieri Ucraina-SUA-UE, la Bruxelles. Participă şi reprezentanţi ai NATO, Băncii Mondiale şi oficiali din Marea Britanie
O reuniune referitoare la Ucraina va fi organizată miercuri, la Bruxelles, între negociatori europeni, americani şi ucraineni, ...
Nazare: Nu a fost stabilită o încă o ţintă exactă pentru deficit, dar România trebuie să se îndrepte către un nivel de 5%, în 2027
Nazare: Nu a fost stabilită o încă o ţintă exactă pentru deficit, dar România trebuie să se îndrepte către un nivel ...
România trebuie să se îndrepte spre un deficit bugetar de 5% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2027, însă o ţintă ...