Al doilea val de COVID-19 a provocat mai multe decese decât primul val în ansamblul UE

Al doilea val de COVID-19 a provocat mai multe decese în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană (UE) decât primul şi au fost raportate cifre mai negre decât în primăvară, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat, care analizează perioada cuprinsă între ianuarie şi noiembrie 2020, relatează EFE.
Economica.net - mie, 20 ian. 2021, 13:20
Al doilea val de COVID-19 a provocat mai multe decese decât primul val în ansamblul UE

Spania, în schimb, a fost ţara cu cele mai multe decese în primul val al pandemiei, cu un vârf al deceselor în aprilie, o lună în care numărul total al morţilor a crescut cu 78,9 %, faţă de media înregistrată între 2016 şi 2019.

În noiembrie, cea mai recentă lună din care au fost furnizate date, Polonia a înregistrat o creştere cu 97,2 % a deceselor, Bulgaria cu 94,5 %, Slovenia cu 91,4 %, Republica Ceha cu 75,6 % şi Romania cu 54,1 %.

În lipsa datelor din Italia, luna noiembrie a înregistrat o creştere medie a deceselor cu 39 %, în timp ce în primul val când perioada de vârf a fost în aprilie, creşterea a fost de 24,9 %, în condiţiile în care Irlanda nu a oferit date pentru întreg anul trecut.

Până la începerea pandemiei, în ianuarie şi februarie numărul deceselor a scăzut în ansamblul UE, comparativ cu media celor trei ani anteriori. În prima lună cu 5,7 % iar în a doua cu 2,7 %.

Deşi de atunci cifra deceselor a crescut mai mult decât între 2016 şi 2019, în mai şi iunie ritmul a scăzut faţă de aprilie (2,8 % în mai şi 1,9 % în iunie), pentru a creşte apoi progresiv până în noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, a avertizat marţi şeful Volkswagen, Oliver Blume, reînnoind solicitările......
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...