Alain Juppe, posibil candidat la preşedinţia Franţei, cere negocieri între Marea Britanie şi UE privind libertatea de mişcare

Alain Juppe, favorit la a deveni preşedintele Franţei la alegerile de anul viitor, oferă Marii Britanii speranţa că va putea negocia în privinţa chestiunii sensibile a libertăţii de mişcare a persoanelor în cadrul unui nou acord post-Brexit cu blocul comunitar, conform Financial Times, citat de Reuters.
Economica.net - lun, 04 iul. 2016, 08:05
Alain Juppe, posibil candidat la preşedinţia Franţei, cere negocieri între Marea Britanie şi UE privind libertatea de mişcare

Alain Juppe a mai spus că graniţa dintre cele două ţări ar trebui mutată înapoi pe teritoriul britanic – o problemă delicată în contextul controversei privind mijloacele de a gestiona situaţia imigranţilor aflaţi în tabăra din portul francez Calais odată ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană.

De când britanicii au votat la referendumul de la 23 iunie pentru ieşirea din blocul comunitar, mai mulţi lideri europeni au insistat că Regatul Unit trebuie să accepte în continuare libertatea de mişcare a lucrătorilor dacă vrea să se bucure de avantajele unor legături flexibile cu UE.

Îngrijorările privind imigraţia au fost invocate printre principalele motive pentru care britanicii au votat pentru ieşirea din UE. Politicienii britanici care au făcut campanie pentru Brexit au spus că se aşteaptă să poată obţine un acord comercial favorabil cu UE, fără a fi nevoiţi să accepte libertatea de mişcare.

Conform sondajelor de opinie, Juppe ar urma cel mai probabil să fie candidatul dreptei la alegerile prezidenţiale de anul viitor şi este considerat favorit să câştige scrutinul.

El a spus că totul ‘poate fi negociat’, conform Financial Times.

„Trebuie să găsim mijloace să cooperăm, să găsim o soluţie pentru a avea Marea Britanie pe piaţa europeană, într-un fel sau altul – fie că este parte a Zonei Economice Europene sau sub o altă formă”, a declarat el.

Juppe a mai precizat că acordul bilateral Le Touquet care le permite vameşilor francezi să lucreze pe teritoriul britanic şi invers ar trebui renegociat. „Logica ne cere ca verificările la frontieră să aibă loc pe teritoriul britanic”, a spus el.

Aşa-numita ‘Junglă’ de la Calais, tabără care a tot crescut în ultimii doi ani în contextul în care mii de imigranţi încearcă să evite controalele la frontieră şi să ajungă ilegal în Marea Britanie prin tunelul Canalul Mânecii, este un subiect controversat în ambele ţări.

Imaginile cu persoane care încearcă să sară în camioane cu destinaţia Marea Britanie au amplificat îngrijorările privind imigraţia în Regatul Unit înainte de votul de la referendum. Tabăra este de asemenea extrem de impopulară şi în rândul comercianţilor şi afaceriştilor din Calais.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...