Alegeri Chile: Comunista Jara şi ultraconservatorul Kast pe primele locuri ale prezidenţialelor, în primul tur

Comunista moderată Jeannette Jara ar urma să se confrunte în Chile cu candidatul de extremă dreapta José Antonio Kast, potrivit primelor rezultate publicate duminică, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale dominate de îngrijorări legate de criminalitate şi migraţia ilegală, notează AFP.
AGERPRES - lun, 17 nov. 2025, 08:38
Alegeri Chile: Comunista Jara şi ultraconservatorul Kast pe primele locuri ale prezidenţialelor, în primul tur

Candidata coaliţiei de centru-stânga la putere a obţinut 26,58% din voturi, comparativ cu 24,32% pentru adversarul său ultraconservator, potrivit rezultatelor oficiale bazate pe aproape 53% din buletinele de vot numărate, scrie Agerpres.

Cu excepţia unor surprize de ultim moment, cei doi candidaţi ar urma să se înfrunte în al doilea tur pe 14 decembrie.

Sondajele indică însă faptul că Jeannette Jara ar fi probabil învinsă de un candidat de dreapta sau de extremă dreapta, din cauza transferului de voturi.

Aceste rezultate „sunt veşti foarte proaste pentru Jeannette Jara”, a comentat pentru AFP Rodrigo Arellano, analist la Universitatea de Dezvoltare din Chile.

„Toate proiecţiile echipei sale indică un rezultat de peste 30%”, a explicat el, subliniind că „toţi candidaţii opoziţiei la un loc vor stânge aproape dublul” acesteia.

Pentru prima dată de la sfârşitul dictaturii lui Augusto Pinochet în 1990, dreapta radicală ar putea astfel reveni la putere. „Vom reconstrui” ţara, a declarat José Antonio Kast după primul tur.

Extrema dreaptă a fost reprezentată şi de Johannes Kaiser, deputat libertarian care a înregistrat o creştere semnificativă în sondaje în ultimele săptămâni şi este adesea descris ca versiunea chiliană a preşedintelui argentinian Javier Milei. El a primit 13,92% din voturi.

Campania electorală din statul sud-american s-a axat pe chestiuni economice, combaterea infracţionalităţii şi migraţie. Deşi Chile este în continuare una dintre cele mai sigure ţări din regiune, infracţionalitatea a crescut recent în unele zone.

Te-ar mai putea interesa și
Județul din România unde începe asfaltarea unor drumuri de pământ
Județul din România unde începe asfaltarea unor drumuri de pământ
Consilierii judeţeni au votat joi, în şedinţă extraordinară, un proiect de hotărâre pentru rectificarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli şi realizarea de studii pentru......
VIDEO Centura Comarnic: Cum arată de la un capăt la celălalt drumul care va fluidiza circulația pe Valea Prahovei
VIDEO Centura Comarnic: Cum arată de la un capăt la celălalt drumul care va fluidiza circulația pe Valea Prahovei
Virgiliu - Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, prezintă miercuri imagini cu Centura Comarnic, al cărui ...
Procurorii din Timiș au trimis în judecată patru inculpați acuzați de fraudarea fondurilor europene
Procurorii din Timiș au trimis în judecată patru inculpați acuzați de fraudarea fondurilor europene
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a dispus, joi, trimiterea în judecată a patru inculpaţi, cu vârste cuprinse ...
Complex turistic din județul Vâlcea a plătit la negru salarii de 4,3 milioane lei – Antifrauda
Complex turistic din județul Vâlcea a plătit la negru salarii de 4,3 milioane lei – Antifrauda
Inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Antifraudă au identificat, în cadrul verificărilor naţionale ...