Alegeri R. Moldova: Liberal-democraţii şi comuniştii, la egalitate în opţiunile electoratului

Barometrul de Opinie Publică, un sondaj de referinţă în Republica Moldova, arată, cu numai 12 zile înaintea alegerilor parlamentare de la 30 noiembrie, că în viitorul legislativ de la Chişinău vor accede şase formaţiuni politice. Sondajul a fost prezentat marţi la Chişinău de experţii de la Institutul de Politici Publice, transmite Deutsche Welle.
Economica.net - mar, 18 nov. 2014, 16:14
Alegeri R. Moldova: Liberal-democraţii şi comuniştii, la egalitate în opţiunile electoratului

Rezultatul anchetei sociologice evidenţiază o prăbuşire a Partidului Comuniştilor, care este cotat cu 21% din voturi în rândul alegătorilor decişi care reprezintă 66% din totalul răspunsurilor. Acelaşi procent obţine şi Partidul Liberal-Democrat (PLDM). Pe poziţia a treia se situează Partidul Democrat (PD), cu 18%, urmat de Partidul ‘Patria’, cu 12%, în timp ce Partidul Liberal (PL) şi Partidul Socialiştilor (PSRM) sunt cotate fiecare cu câte 10% din opţiuni.

Ţinând cont de aceste rezultate, viitorul legislativ de la Chişinău ar putea avea următoarea configuraţie: PCRM (de stânga) – aproximativ 30 de mandate, PLDM (de dreapta) – 23-24 de mandate, PD (centru-dreapta) – 14-15 mandate, Partidul ‘Patria’ (de stânga) – 13-14 mandate, PSRM (de stânga) – 10-11 mandate, PL (de dreapta) – 10-11 mandate.

Datele nu includ opţiunea de vot a locuitorilor de pe malul stâng al Nistrului şi a moldovenilor din diaspora.

În ceea ce priveşte popularitatea personalităţilor politice, şeful comuniştilor, Vladimir Voronin, rămâne cel mai cotat politician cu 10% din opţiuni. El este urmat de premierul Iurie Leancă (prim-vicepreşedinte PLDM), Marian Lupu (liderul PD), Renato Usatîi – un controversat om de afaceri şi lider al Partidului ‘Patria’, Vlad Filat (liderul PLDM), Igor Dodon (liderul socialiştilor), Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului şi prim-vicepreşedinte PL.

Sondajul a fost realizat în perioada 26 octombrie – 13 noiembrie, în 84 localităţi din Republica Moldova, pe un eşantion reprezentativ de 1109 persoane şi are o marjă de eroare de maxim +/- 3%

Te-ar mai putea interesa și
Banca olandeză ING se extinde în Spania
Banca olandeză ING se extinde în Spania
Grupul bancar olandez ING Groep a anunţat luni că va achiziţiona o participaţie de aproximativ 40% în Singular Bank, un creditor spaniol independent privat, transmite DPA, relatează Agerpres....
Modelul de creștere: trebuie evitată o confuzie
Modelul de creștere: trebuie evitată o confuzie
La ultima reuniune a AAFB (Asociația Analiștilor Financiar-Bancari) din iunie a.c. s-a vorbit despre epuizarea modelului ...
Ministerul Mediului va lansa Programul Rabla 2026 după regulile din 2025, fără criteriul „made in Europe”
Ministerul Mediului va lansa Programul Rabla 2026 după regulile din 2025, fără criteriul „made in Europe”
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a decis lansarea programului Rabla 2026 pentru persoane fizice într-un format ...
BNR: Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin la un nivel ridicat, pe fondul vulnerabilităţilor interne și a tensiunilor geopolitice la nivel global
BNR: Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin la un nivel ridicat, pe fondul vulnerabilităţilor interne ...
Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin la un nivel ridicat, similar evaluărilor din raportul anterior, ...