Alegerile din Grecia dau emoţii Europei. Tsipras promite că renunţă la planul de austeritate

Liderul stângii radicale din Grecia, Alexis Tsipras, promite că va realiza "o revoluţie paşnică" şi că programul de austeritate propus de FMI şi UE va fi de domeniul "istoriei" după scrutinul legislativ de duminică, relatează AFP.
Economica.net - mar, 12 iun. 2012, 19:26
Alegerile din Grecia dau emoţii Europei. Tsipras promite că renunţă la planul de austeritate

„Programul FMI-UE face deja parte din trecut şi va aparţine definitiv trecutului luni”, după scrutinul legislativ, a spus Tsipras într-o conferinţă de presă.

Mai mulţi oficiali europeni au avertizat că Grecia riscă să părăsească zona euro dacă viitorul guvern, care ar urma să fie format după scrutinul din 17 iunie, nu va respecta condiţiile planului de relansare economică propus de CE, BCE şi FMI în schimbul creditelor acordate.

Potrivit lui Alexis Tsipras, programul de austeritate la care s-a angajat precedentul guvern conservator-socialist era „pilotul automat ce ducea la catastrofă”, adâncind Grecia pe panta recesiunii.

În opinia sa, respectarea reţetelor, aşa cum o cer partenerii Greciei şi creditorii săi internaţionali pentru a ţine ţara sub perfuzie financiară şi a-i asigura rămânerea în zona euro, ar însemna, dimpotrivă, împingerea ţării spre drahmă.

Alexis Tsipras a respins „pseudo-dilema” pusă în faţa grecilor privind ieşirea din zona euro dacă vor anula angajamentele de austeritate.

Partidul său a ieşit pe locul al doilea în scrutinul anticipat din 6 mai, în urma căruia nu s-a reuşit formarea unui guvern. Cele mai recent sondaje plasează Syriza umăr la umăr cu Noua Democraţie, dar fără perspectiva de formare a unei majorităţi absolute.

Te-ar mai putea interesa și
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord Bucureşti – Se redeschide Salonul Regal. Care e programul pentru vizitatori (VIDEO)
Gara de Nord - Salonul Regal. Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu......
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Criză petrol – Curtea Supremă din Norvegia anulează autorizaţii pentru extracţia petrolieră emise de guvern
Curtea Supremă a Norvegiei a anulat vineri trei autorizaţii pentru extracţia petrolieră maritimă emise de guvern fără ...
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru ...
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...