Alertă epidemiologică în Europa – Creştere a cazurilor mortale de gripă aviară. Ce măsuri se iau

O creştere a cazurilor mortale de gripă aviară în Europa a determinat mai multe ţări să ţină milioane de păsări de curte în spaţii închise, pentru a le proteja de păsările sălbatice, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 06 nov. 2025, 09:35
Alertă epidemiologică în Europa - Creştere a cazurilor mortale de gripă aviară. Ce măsuri se iau

Răspândirea focarelor de gripă aviară înalt patogenă H5N1 a stârnit îngrijorări în rândul guvernelor şi al industriei avicole, după ce a ucis sau a dus la sacrificarea a sute de milioane de păsări de curte în ultimii ani, perturbând aprovizionarea, majorând preţurile la alimente şi sporind riscul unei noi pandemii, scrie Agerpres.

Miercuri, Irlanda a ordonat ca toate păsările de curte să fie ţinute în spaţii închise, după ce a confirmat primul focar de gripă aviară din ultimii trei ani.

„Întregul tipar al gripei aviare se schimbă … Anul acesta, focarele au apărut cu o lună mai devreme decât era normal, şi în locaţii geografice diferite (în Irlanda) . Toate acestea ne îngrijorează foarte mult”, a declarat Nigel Sweetnam, preşedintele Comitetului Asociaţiei sectorul avicol irlandez, la Radio 1.

Franţa, unde au fost sacrificate peste 20 milioane de păsări în 2021/2022, a emis un ordin similar luna trecută, în timp ce Marea Britanie a urmat exemplul marţi. Ţările de Jos şi Belgia au acţionat în octombrie.

În total, 15 din cele 27 state membre UE au înregistrat focare de gripă aviară până acum în acest sezon. Boala este răspândită în principal prin migrarea păsărilor sălbatice. Anul acesta a fost înregistrat un număr ridicat de focare – 688 până acum – comparativ cu 189 anul trecut.
Peste 30 de ferme de păsări din Germania au fost forţate să îşi sacrifice animalele în urma descoperii unor focare de gripă aviară, a anunţat recent Institutul german pentru sănătate animală (FLI). Conform evaluărilor iniţiale, aproximativ 400.000 de pui, raţe, gâşte şi curcani au fost sacrificaţi şi ulterior eliminaţi pentru a preveni răspândirea gripei aviare.

Presa din Germania a anunţat că aproximativ un milion de păsări au fost sacrificate din cauza virusului gripei aviare, unele landuri cerând ca toate păsările de curte să fie ţinute în spaţii închise.

În Polonia – principalul producător de păsări de curte din UE – au fost 15 focare până acum în acest an, dar autorităţile nu au solicitat ca păsările de curte să fie ţinute în spaţii închise.

Te-ar mai putea interesa și
Ce partid ar ieși pe primul loc la alegerile din Germania
Ce partid ar ieși pe primul loc la alegerile din Germania
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) îşi menţine avansul de cinci procente în intenţiile de vot în faţa blocului de centru-dreapta al cancelarului federal german......
România a depăşit ţinta de 5.000 de insule ecologice stabilită prin PNRR
România a depăşit ţinta de 5.000 de insule ecologice stabilită prin PNRR
România a depăşit ţinta stabilită prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru insulele ecologice ...
Ucraineanul suspectat pentru explozia Nord Stream, arestat pe platoul de filmare a unui thriller inspirat din acţiunea de sabotaj
Ucraineanul suspectat pentru explozia Nord Stream, arestat pe platoul de filmare a unui thriller inspirat din acţiunea de ...
Ucraineanul arestat miercuri în Croaţia, sub suspiciunea că ar fi fost implicat în actul de sabotaj împotriva gazoductului ...
Portavionul american USS George Washington a sosit în Orientul Mijlociu
Portavionul american USS George Washington a sosit în Orientul Mijlociu
Armata americană a anunţat joi sosirea unui nou portavion în Orientul Mijlociu, care înlocuieşte portavionul USS Abraham ...