Aleşii locali îşi pierd mandatele doar dacă sunt condamnaţi definitiv la o pedeapsă cu executare

Senatul a respins, miercuri, cererea de reexaminare a preşedintelui privind modificarea statutului aleşilor locali, menţinând prevederile potrivit cărora mandatul consilierilor locali, judeţeni, primarilor sau preşedinţilor consiliului judeţean încetează în cazul condamnării definitive la o pedeapsă privativă de libertate cu executare, nu şi în cazul unei pedepse cu suspendare, cum este în prezent.
Economica.net - mie, 08 iun. 2016, 11:05
Aleşii locali îşi pierd mandatele doar dacă sunt condamnaţi definitiv la o pedeapsă cu executare

Potrivit textului adoptat de senatori, în cazul primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene mandatele încetează la o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiuni de corupţie prevăzute la art. 289-290 din Codul penal.

Senatorii nu au fost de acord cu cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis, adoptând cu 82 de voturi ‘pentru’, 27 ‘împotrivă’ şi două abţineri legea în forma iniţială trimisă la promulgare.

Preşedintele Klaus Iohannis arăta, în cererea de reexaminare, că modificarea legii privind statutul aleşilor locali în forma transmisă la promulgare ar putea afecta lupta împotriva corupţiei, precum şi eficienţa cadrului legislativ în materie de integritate.

Senatorul PNL Dincă Marinică a criticat forma adoptată de senatori arătând că are o serie de probleme de aplicare şi tehnico-juridice pentru că sunt texte de lege care contrazic aceste modificări. ‘Suntem în situaţia de a adopta o maculatură. Prin această lege se face o discriminare între consilieri, primari şi preşedinţii de consilii judeţene’, a spus el.

Social-democratul Şerban Nicolae a arătat, însă, că, atunci când pronunţă sentinţa, judecătorul ia în calcul toate situaţiile şi decide dacă persoana respectivă poate sau nu să aibă interdicţie pentru exercitarea anumitor activităţi.

Potrivit senatorului Verestoy Attila, UDMR are încredere în justiţie, în judecătorul care se pronunţă într-un caz.

Senatul este for decizional în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...