Se modifică pe şest Loteria fiscală. Vor doar 100 de câştigători la fiecare extragere

Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor a adoptat un raport care admite unele amendamente propuse de către guvern la Ordonanţa care legiferează Loteria fiscală. Unul dintre amendamente prevede ca numărul căştigătorilor să fie limitat la 100 pentru fiecare extragere în parte. 
Economica.net - mar, 19 mai 2015, 09:50
Se modifică pe şest Loteria fiscală. Vor doar 100 de câştigători la fiecare extragere

Asta înseamnă că premiul de 1 milion de lei va fi împărţit la maximum 100 de persoane, adică un premiu minim de 10.000 de lei, pentru un bon câştigător.

Un alt amendament adoptat prevede ca fiecare persoană care are unul sau mai multe bonuri câştigătoare să meargă să le înregistreze la ANAF, unde va primi un număr de ordine. După expirarea termenului, dacă sunt maximum 100 de bonuri câştigătoare, premiul de un milion de lei va fi împărţit, în mod egal, la toţi cei înscrişi.

„Dacă numărul bonurilor câştigătoare înscrise este mai mare de 100, va avea loc o nouă extragere aleatorie”, a spus Attila Gyorgy, secretar de stat de la Ministerul Finanţelor, fără a preciza ce înseamnă o extragere aleatorie.

Ordonanţa Loteriei bonurilor a fost retrimisă din plen Camerei Deputaţilor pentru un nou raport, la cererea guvernului, care a propus o serie de modificări.

Prima extragere a Loteriei bonurilor fiscale, organizată pe 13 aprilie, a atras 18.215 de cereri de revendicare a premiului, cele mai multe în Bucureşti (2.348) şi Cluj (1.025), la polul opus situându-se judeţele Călăraşi (113) şi Giurgiu (105). În Vaslui, au fost în jur de 500. Valoarea premiului a ajuns astfel la 54,90 lei, pentru fiecare bon castigator.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...