Alexis Tsipras: Grecia nu poate face faţă problemei imigraţiei, avem nevoie de ajutorul UE

Premierul grec Alexis Tsipras a afirmat vineri că infrastructura Greciei nu permite gestionarea problemei miilor de imigranţi care ajung pe ţărmurile sale din zone devastate de război, precum Siria şi Afganistan, şi a făcut apel la ajutorul Uniunii Europene, relatează agenţia Reuters.
Economica.net - vin, 07 aug. 2015, 12:16
Alexis Tsipras: Grecia nu poate face faţă problemei imigraţiei, avem nevoie de ajutorul UE

”Este timpul acum de a vedea dacă Uniunea Europeană este o Uniune a solidarităţii sau o Uniune în care fiecare încearcă să-şi apere graniţele”, a declarat Tsipras după o reuniune ministerială consacrată problemei afluxului de imigranţi.

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a făcut apel mai înainte la Grecia să pună capăt ”haosului total” din insulele sale mediteraneene, unde au debarcat mii de imigranţi. Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să facă, de asemenea, mai mult pentru a împărţi povara imigraţiei cu Grecia, unde 50.000 de imigranţi au sosit numai în iulie, a declarat Vincent Cochetel, director al UNHCR pentru Europa, după ce a vizitat insulele greceşti Lesbos, Kos şi Chios.

”Afluxul de imigranţi în Grecia este dincolo de ceea ce infrastructura statului nostru poate gestiona. Avem probleme importante cu care ne confruntăm şi de aceea am cerut ajutor din partea UE”, a declarat Tsipras.

Grecia, ca şi Italia, se află în prima linie a frontului în ceea ce priveşte gestionarea problemei valului uriaş de imigranţi sosiţi în căutarea siguranţei şi a unui viitor mai bun în Europa.

Dar economia Greciei este din nou în recesiune, după ce abia îşi revenise dintr-o perioadă de şase ani de depresiune din cauza crizei datoriei. Atena negociază în prezent cu Uniunea Europeană şi cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) un al treilea împrumut de 86 miliarde de euro pentru a preveni un colaps financiar. În acest context, ea nu poate face faţă presiunii crescânde din partea miilor de refugiaţi, lipsiţi de mijloace financiare, după ce şi-au părăsit ţara din cauza războiului şi a sărăciei.

Reuters notează că, joi, în decurs de numai o oră, jurnaliştii de la Reuters aflaţi pe insula Lesbos au văzut două ambarcaţiuni pline cu refugiaţi care au sosit în Grecia. Într-o ambarcaţiune se aflu circa 40 de sirieni, iar în cealaltă un număr asemănător de afgani.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...