Alimentarea cu electricitate şi căldură pe timpul iernii va costa 4,6 miliarde de lei la nivel naţional

Combustibilul necesar pentru producţia de energie electrică şi termică la nivel naţional în perioada 1 octombrie 2015 - 31 martie 2016 va costa 4,6 miliarde de lei, în creştere cu 2% faţă de iarna precedentă, potrivit proiectului Programului de iarnă în sectorul energetic, publicat de Ministerul Energiei.
Economica.net - lun, 07 dec. 2015, 11:37
Alimentarea cu electricitate şi căldură pe timpul iernii va costa 4,6 miliarde de lei la nivel naţional

Cel mai mare necesar de finanţare, respectiv 3,7 miliarde de lei, revine producătorilor de energie electrică şi termică sub autoritatea Ministerului Energiei, iar restul sumei, respectiv 874 de milioane de lei, revine operatorilor economici din administrarea consiliilor locale şi judeţene. În plus, pentru reparaţii mai sunt necesare alte 284 de milioane de lei la nivel naţional, scrie Agerpres.

Necesarul de finanţare pentru combustibili a fost calculat pe baza unui consum de energie electrică estimat la 31,8 TWh în perioada octombrie 2015 – martie 2016, cu 2% mai mare decât în iarna precedentă.

‘La energia electrică, pentru perioada octombrie 2015 – martie 2016, Comisia Naţională de Prognoză a prevăzut o scădere a consumului cu 7,2%, iar Dispecerul Energetic Naţional a prevăzut o creştere a acestuia cu o medie de 3,6% faţă de realizările perioadei similare a anului trecut. În aceste condiţii, pentru realizarea siguranţei în alimentare a consumatorilor, estimarea (de creştere) luată în calcul este de +2% faţă de realizările perioadei similare a anului trecut’, se arată în documentul citat.

Producţia totală de energie electrică prognozată pentru această perioadă este de 35,1 TWh, iar cantitatea estimată pentru a merge la export este de 3,2 TWh.

În ceea ce priveşte consumul de căldură, estimările primite din partea centralelor care furnizează agent termic populaţiei acoperă un consum mediu de 10,717 milioane de gigacalorii, mai mare cu 6,1% faţă de iarna trecută.

Iniţiatorii proiectului menţionează, în nota de fundamentare, că este posibil ca în ianuarie şi februarie 2016 să existe perioade de temperaturi extrem de scăzute, care ar putea pune în pericol siguranţa alimentării cu energie electrică şi termică.

‘În special în lunile ianuarie şi februarie, sunt posibile apariţii de fenomene meteorologice (temperaturi medii zilnice negative, sub – 5 grade celsius, mai multe zile consecutiv, hidraulicitate scăzută etc.) care pot periclita funcţionarea normală a SEN (sistemului energetic naţional – n.r.). Pentru aceste situaţii din perioada anotimpului friguros, pentru a preveni o situaţie critică în funcţionarea sigură şi stabilă a SEN, este necesară suplimentarea rezervelor de putere activă care compun serviciile tehnologice de sistem, pentru a se crea resursele şi capacităţile necesare intervenţiei în timp util pentru echilibrarea SEN’, se precizează în nota explicativă.

Te-ar mai putea interesa și
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat că propunerea nu viza aprobarea unei strategii sau actualizarea efectivă a Strategiei de Implementare a Proiectului SMR, ci doar......
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja compromise. Companiile sunt expuse prin conturile angajaților
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja ...
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. O analiză cyber_Folks pe aproape 500.000 ...
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările membre SEPA (41 de țări)
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările ...
CEC Bank își extinde serviciile de plăți digitale și lansează Încasările Instant în euro, prin care clienții persoane ...
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul chinez Jingye
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul ...
Guvernul britanic a anunţat joi că a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, companie deţinută de grupul ...