Allianz avertizează că rata solvabilităţii ar putea scădea sub ţintă din cauza crizei provocate de pandemie

Allianz SE, cea mai mare companie de asigurări din Europa, a avertizat marţi că rata solvabilităţii Solvency II ar putea scădea sub ţinta companiei din cauza reclamaţiilor pentru întreruperi cauzate de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters, citat de Agerpres.
Economica.net - mar, 12 mai 2020, 11:17
Allianz avertizează că rata solvabilităţii ar putea scădea sub ţintă din cauza crizei provocate de pandemie

Allianz, care anterior a raportat un declin de aproape 30% al profitului în primul trimestru din 2020, este unul dintre asigurătorii europeni care au avertizat asupra perspectivelor deoarece clienţii solicită despăgubiri pentru întreruperea afacerilor şi anularea evenimentelor, în timp ce a scăzut cererea pentru asigurări auto şi de călătorie.

Rata solvabilităţii Solvency II a scăzut la 190% la 31 martie 2020, de la 212% la 31 decembrie 2019, iar directorul financiar Giulio Terzariol a avertizat că ar putea scădea sub limita de 180% stabilită de Allianz, deşi a dat asigurări că „nu ar fi un motiv important de îngrijorare”.

Marţi, acţiunile înregistrau un declin de 2,7% la Bursa de la Frankfurt.

Profitul net atribuibil acţionarilor a scăzut la 1,4 miliarde de euro în primul trimestru din 2020, de la două miliarde de euro în urmă cu un an. De asemenea, compania a abandonat ţinta de profit pentru acest an, din cauza incertitudinilor economice cauzate de pandemie. Anterior, compania germană anunţase majorarea ţintei de profit operaţional pentru 2020 cu 4,3%, la 12 miliarde de euro, plus sau minus 500 milioane de euro. În 2019, profitul operaţional s-a situat la 11,86 miliarde de euro.

Declinul de la divizia de daune şi accidente (property and casualty), unde se fac asigurări de locuinţe şi maşini, ar putea contribui la o scădere de 10% a profitului operaţional în acest an, a declarat Terzariol, apreciind că „actuala criză a agravat condiţiile operaţionale”.

Rata combinată, un indicator cheie al profitabilităţii, s-a situat la 97,8% în primul trimestru din 2020, în creştere cu 4,1 puncte procentuale faţă de anul anterior. Un indicator sub 100% indicată profitabilitate.

Venituri totale au urcat cu 5,7% în primele trei luni din acest an, la 42,6 miliarde de euro, în timp ce profitul operaţional a scăzut cu 22%, la 2,3 miliarde de euro.

„În primul trimestru al anului 2020, Allianz şi-a demonstrat puterea în circumstanţe fără precedent. Sunt foarte mândru de pregătirea operaţională a Allianz, de dedicarea angajaţilor noştri şi de echipa de IT care asigură cele mai bune servicii pentru clienţii noştri într-un context plin de dificultăţi. Această situaţie este un test pentru noi toţi, dar sunt convins că împreună vom depăşi toate provocările”, a declarat Oliver Bate, CEO al grupului Allianz.

Compania germană este prezentă şi pe piaţa din România, prin compania Allianz-Ţiriac Asigurări.

Te-ar mai putea interesa și
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția de tehnologii nepoluante din blocul comunitar
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția ...
Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM) şi-a exprimat "îngrijorarea serioasă, nemulţumirea puternică şi opoziţia fermă" faţă de Actul privind Acceleratorul Industrial (IAA) al......
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Societatea Hidroelectrica a anunțat astăzi acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate ...
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni acest sprijin vine prea târziu
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni ...
Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient, iar pentru foarte mulţi fermieri ...
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și ...