Allianz: Volumul primelor subscrise de la nouă luni în România a scăzut cu 4,4%, la 152 mil. euro

Volumul primelor brute subscrise de grupul german Allianz în România a scăzut în primele nouă luni cu 4,4%, de la 159 de milioane de euro anul trecut la 152 milioane de euro, ca urmare a declinului înregistrat de operaţiunile de asigurări generale.
Economica.net - vin, 09 nov. 2012, 09:27
Allianz: Volumul primelor subscrise de la nouă luni în România a scăzut cu 4,4%, la 152 mil. euro

Primele brute au coborât de la 142 milioane de euro la 135 de milioane de euro pe segmentul asigurărilor generale, în timp ce pe asigurări de viaţă şi sănătate au stagnat în intervalul analizat la 17 milioane de euro, se arată într-un raport al grupului german, cel mai mare asigurător european.

Allianz a generat în România prime nete de 119 milioane de euro în primele nouă luni, în scădere cu 14% faţă de 139 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. Asigurările generale au adus 109 milioane de euro, comparativ cu 130 de milioane de euro în urmă cu un an, în timp ce divizia de asigurări de viaţă şi sănătate a crescut cu 1 milion de euro, la 10 milioane de euro.

Profitul operaţional înregistrat de grup în România a avansat de la 2 la 3 milioane de euro, după ce rezultatul asigurărilor generale s-a dublat de la 1 milion de euro anul trecut la 2 milioane de euro.

În trimestrul al treilea, Allianz a raportat pentru România prime brute totale de 47 milioane de euro în scădere cu 4% de la 49 milioane de euro anul trecut. Scăderea este datorată unui rezultat mai slab al diviziei de asigurări generale, care a consemnat prime de 42 de milioane de euro, faţă de 44 milioane de euro în trimestrul al treilea al anului precedent. Asigurările de viaţă şi sănătate au stagnat la 5 milioane de euro.

Primele nete subscrise de grupul german pe piaţa românească au coborât cu 9%, de la 44 milioane de euro la 40 de milioane de euro în intervalul analizat. În timp ce asigurările de viaţă şi sănătate s-au menţinut la 3 milioane de euro, primele nete pe asigurări generale au înregistrat un declin de la 41 milioane de euro la 37 milioane de euro.

Potrivit raportului, Allianz nu a înregistrat profit operaţional pentru trimestrul al treilea în România, atât anul trecut cât şi în 2012.

La nivel de grup, Allianz a înregistrat un profit net de 1,34 miliarde de euro pentru trimestrul al treilea, faţă de 196 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. În anul anterior, grupul a contabilizat în această perioadă pierderi excepţionale pentru investiţiile în mai multe bănci, companii de asigurări şi obligaţiuni ale statului elen. Pentru primele nouă luni, câştigul a urcat de la 2 miliarde de euro anul trecut la 3,9 miliarde de euro.

Grupul Allianz este prezent pe piaţa românească prin Allianz-Ţiriac Asigurări.

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...