Alocaţiile se dublează în 2020 – vot final în Camera Deputaţilor, for decizional. Legea merge la Iohannis

Cuantumul alocaţiilor pentru copii urmează să fie dublat, ajungând la 300 de lei, de la 1 ianuarie. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul PSD privind majorarea alocaţiilor pentru copii. Au fost 179 de voturi "pentru", 29 de abţineri, iar trei deputaţi nu au votat. Proiectul pleacă la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.  Dacă legea privind dublarea alocaţiilor va fi promulgată trebuie să găsim resurse să ne încadrăm în ţinta de deficit bugetar de 3,59% din PIB anul următor, pentru că orice depăşire a ţintei înseamnă costuri mai mari pentru România şi ocolirea ţării de către investitorii străini, a declarat miercuri ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, după ce Guvernul a adoptat proiectele privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor de stat pe anul viitor. Potrivit ministrului Finanţelor, dublarea alocaţiilor pentru copii va avea un impact bugetar de 6 miliarde de lei şi va duce deficitul la 4,1% din PIB.
Economica.net - mie, 18 dec. 2019, 11:04
Alocaţiile se dublează în 2020 - vot final în Camera Deputaţilor, for decizional. Legea merge la Iohannis

Potrivit proiectului, „alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3);

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.

Cuantumurile alocaţiei de stat pentru copii, prevăzute la alin. (1), se majorează anual prin hotărâre a Guvernului, mai prevede proiectul.

Prezenta lege intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care aceasta se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

La final, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a precizat că deputaţii PNL au scos cartela din aparat şi nu au votat.

„Scoaterea cartelei este un gest ruşinos şi arată grija PNL pentru copii. Mă întreb câte alocaţii puteau dubla cu cei 300 milioane de euro pe care i-au dat zilele trecute unor privaţi”, a spus Simonis.

Deputatul PNL Pavel Popescu a transmis că prin votarea acestui proiect s-a mărit gaura la buget. „Aţi lăbărţat gaura lăsată la buget. Nu v-aţi gândit nicio secundă la buget, la copii”, a arătat el.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Cîţu: Dacă legea privind dublarea alocaţiilor va fi promulgată, trebuie să găsim resurse să ne încadrăm în ţinta de deficit în 2020

Dacă legea privind dublarea alocaţiilor va fi promulgată trebuie să găsim resurse să ne încadrăm în ţinta de deficit bugetar de 3,59% din PIB anul următor, pentru că orice depăşire a ţintei înseamnă costuri mai mari pentru România şi ocolirea ţării de către investitorii străini, a declarat miercuri ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, după ce Guvernul a adoptat proiectele privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor de stat pe anul viitor.

„Dacă legea (privind dublarea alocaţiilor, n.r.) trece şi va fi promulgată, trebuie să găsim resurse să ne încadrăm în acest deficit bugetar. Nu ne permitem să depăşim 3,59% pentru anul viitor, pentru că vom fi penalizaţi pe pieţele internaţionale. Colegii mei parlamentari trebuie să înţeleagă faptul că nu se răzbună pe mine, pe Florin Cîţu. Ei se răzbună pe români. Orice depăşire a deficitului bugetar înseamnă costuri de finanţare mai mari pentru România şi ocolirea României de către investitorii străini”, a precizat Florin Cîţu.

Potrivit şefului de la Finanţe, în eventualitatea dublării alocaţiilor pentru copii, pentru încadrarea în ţinta de deficit trebuie fie reduse cheltuielile fie majorate veniturile.

„Deficitul nu va fi depăşit. Trebuie găsite soluţii să rămână în 3,6% din PIB pentru că nu nu sunt ministru iresponsabil. Nu voi arunca costul deciziilor din Parlament asupra românilor. Soluţiile (pentru menţinerea deficitului, n.r.) sunt ori tăieri de cheltuieli ori venituri mai mari. Nu vom introduce taxe”, a subliniat Cîţu.

Potrivit ministrului Finanţelor, dublarea alocaţiilor pentru copii va avea un impact bugetar de 6 miliarde de lei şi va duce deficitul la 4,1% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Partidul de extremă dreapta AfD a obținut o victorie istorică în Saxonia-Anhalt și revendică guvernarea în landul german. Ce spun primele exit-poll-uri
Partidul de extremă dreapta AfD a obținut o victorie istorică în Saxonia-Anhalt și revendică guvernarea în landul ...
AfD și-a dublat scorul obținut la ultimele alegeri în acest land, dar rămâne de văzut deocamdată dacă va reuși să formeze guvernul. Situația va fi mai clară după clarificarea......
Germania pregătește un scut anti-drone pentru orașele importante. Ce măsuri sunt luate
Germania pregătește un scut anti-drone pentru orașele importante. Ce măsuri sunt luate
Germania intenționează să creeze un scut amplu de protecție pentru a preveni atacuri precum tentativa eșuată asupra ...
Trei candidați pe un loc de practică la EGGER. Compania nu găsește suficienți specialiști tehnici. Ce le lipsește candidaților și ce ingineri sunt cel mai greu de găsit
Trei candidați pe un loc de practică la EGGER. Compania nu găsește suficienți specialiști tehnici. Ce le lipsește ...
Companiile industriale găsesc tot mai greu angajați, iar în cazul anumitor specializări profesioniștii cu experiență ...
ASF vrea să sprijine introducerea unor cursuri de FinTech şi finanţe digitale în curricula universitară
ASF vrea să sprijine introducerea unor cursuri de FinTech şi finanţe digitale în curricula universitară
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) intenţionează să dezvolte, în colaborare cu mediul academic, proiecte comune ...