Alpha şi Piraeus Bank şi-au majorat capitalul cu trei miliarde de euro – Bloomberg

Grupurile bancare elene Alpha şi Piraeus au emis acţiuni de trei miliarde de euro (4,2 miliarde de dolari) pentru a-şi majora capitalul, iar surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat, pentru Bloomberg, că a existat cerere suficientă pentru toate titlurile emise.
Economica.net - mie, 26 mart. 2014, 07:53
Alpha şi Piraeus Bank şi-au majorat capitalul cu trei miliarde de euro - Bloomberg

Alpha a evaluat vânzarea la 65 eurocenţi pe titlu, iar Piraeus la 1,60 – 1,75 euro pe acţiune, susţin sursele.

Marţi, Piraeus, al doilea grup bancar elen, a anunţat că intenţionează să-şi majoreze capitalul cu 1,75 miliarde de euro, iar Alpha are ca obiectiv obţinerea a 1,2 miliarde de euro din vânzarea de acţiuni.

‘Vânzarea reprezintă un vot de încredere pentru sistemul bancar din Grecia. Au fost înregistrate progrese majore, în special la Alpha şi Piraeus’, a declarat analistul Maria Kanellopoulou, de la Euroxx Securities.

Ambele vânzări au început după închiderea şedinţei de tranzacţionare a bursei de la Atena. Acţiunile Alpha au închis marţi în scădere cu 5,2%, la 70 eurocenţi, în timp ce titlurile Piraeus Bank au înregistrat un declin de 1,5%, la 2,02 euro. Miercuri, pieţele financiare elene sunt închise datorită celebrării Zilei Independenţei.

JPMorgan Chase & Co, Citigroup şi Bank of America Corp au intermediat majorarea capitalului Alpha Bank în timp ce la Piraeus Bank plasarea de acţiuni a fost condusă de Credit Suisse Group AG, Deutsche Bank AG, Goldman Sachs Group Inc, Mediobanca SpA şi UBS AG.

Banca Centrală a Greciei a derulat o nouă rundă de teste de stres în rândul instituţiilor financiare elene pentru a stabili dacă recapitalizarea de 28 de miliarde de euro, efectuată în vara anului trecut, le-a făcut capabile să absoarbă şocuri viitoare, în condiţiile în care valoarea creditelor neperformante continuă să crească.

Potrivit rezultatelor, National Bank of Greece (NBG), Piraeus, Alpha şi Eurobank au nevoie de majorarea capitalului cu încă 6,4 miliarde de euro.

Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au avertizat că există riscul ca necesităţile de capital ale băncilor elene să fie mai ridicate decât a estimat BoG şi au cerut instituţiilor elene de creditare să rezolve problema nivelului ridicat al creditelor neperformante (NPL).

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: Piraeus Bank, National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost şi Alpha Bank.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că lucrările avansează de pe o zi pe alta, iar uzina cu o tradiție de peste......
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele ...
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...