Alphabet a ajuns la o capitalizare de 4.000 de miliarde de dolari și a depășit Apple ca valoare pentru prima dată din 2019

Alphabet, compania mamă a Google, a ajuns luni la o capitalizare de piaţă de 4.000 de miliarde de dolari, deoarece concentrarea sporită pe inteligenţa artificială a risipit îndoielile investitorilor cu privire la strategia companiei şi a readus-o în prim-planul unei curse cu mize mari, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 12 ian. 2026, 18:10
Alphabet a ajuns la o capitalizare de 4.000 de miliarde de dolari și a depășit Apple ca valoare pentru prima dată din 2019

Gigantul tehnologic a depăşit miercuri Apple în funcţie de capitalizarea de piaţă pentru prima dată din 2019, devenind a doua cea mai valoroasă companie din lume.

Aceste jalon marchează o schimbare remarcabilă în sentimentul investitorilor faţă de Alphabet, acţiunile sale crescând cu aproximativ 65% în 2025, depăşindu-şi concurenţii din grupul denumit „Cei Şapte Magnifici”.

Acţiunile Alphabet au crescut cu alte 6% de la începutul anului, iar ultima creştere a fost de 1,1%.

Schimbarea a fost alimentată de faptul că Alphabet a calmat îngrijorările că a pierdut un avantaj preliminar în domeniul inteligenţei artificiale prin transformarea unei unităţi cloud, odinioară trecute cu vederea, într-un motor important de creştere – şi prin atragerea unei investiţii rare în tehnologie din partea Berkshire Hathaway.

Noul său model Gemini 3 a primit, de asemenea, recenzii pozitive, intensificând presiunea asupra OpenAI după ce GPT-5 i-a lăsat pe unii utilizatori dezamăgiţi. Reuters a dezvăluit că Samsung Electronics intenţionează să dubleze anul acesta numărul de dispozitive mobile cu funcţii de inteligenţă artificială bazate pe Gemini de la Google.

Veniturile Google Cloud au crescut cu 34% în al treilea trimestru, iar numărul restant de contracte de vânzare nerecunoscute a ajuns la 155 de miliarde de dolari.

Închirierea cipurilor de inteligenţă artificială dezvoltate de Google, care erau rezervate pentru uz intern, către clienţi externi a permis, de asemenea, un ritm ameţitor de creştere.

O dovadă a creşterii cererii este că The Information a dezvăluit că Meta Platforms poartă discuţii pentru a cheltui miliarde de dolari pe cipurile Alphabet care să fie utilizate în centrele sale de date începând cu 2027.

În paralel, principala sursă de venituri a Alphabet – afacerile din publicitate – s-a menţinut în mare măsură stabile în faţa incertitudinii economice şi a concurenţei intense.

Alphabet este a patra companie care a atins pragul de 4.000 de miliarde de dolari, după Nvidia, Microsoft şi Apple.

Acţiunile Alphabet au beneficiat şi de faptul că un judecător american a decis în septembrie împotriva divizării companiei şi a permis acesteia să păstreze controlul asupra browserului Chrome şi a sistemului de operare mobil Android.

Te-ar mai putea interesa și
Oferta Digi de Black Friday: prețuri reduse la jumătate, timp de un an, pentru toate serviciile nou contractate
Oferta Digi de Black Friday: prețuri reduse la jumătate, timp de un an, pentru toate serviciile nou contractate
DIGI anunță că va desfășura evenimentul Black Friday de joi, 5 noiembrie, ora 20:00, și până duminică, 8 noiembrie, ora 23:59. Oferta se adresează clienților rezidențiali, noi sau......
Raport CE – Ucraina trebuie să accelereze reformele pentru a-şi atinge obiectivul de aderare la UE
Raport CE – Ucraina trebuie să accelereze reformele pentru a-şi atinge obiectivul de aderare la UE
Ucraina ar trebui să accelereze reformele dacă doreşte să îşi atingă propriul obiectiv privind negocierile de aderare ...
O nouă ţară intră în Uniunea Europeană. Se află la doar câteva sute de kilometri de România – Ce trebuie să ştii despre viitorul membru al UE şi ce relaţii are România cu statul Muntenegru
O nouă ţară intră în Uniunea Europeană. Se află la doar câteva sute de kilometri de România – Ce trebuie să ...
Uniunea Europeană ar putea încheia negocierile de aderare cu Muntenegru până la finalul acestui an şi semna tratatul ...
Manager nou peste marketplace-ul Zalando din România.
Manager nou peste marketplace-ul Zalando din România.
Zalando, cea mai mare platformă pentru fashion și lifestyle din Europa l-a numit pe Dawid Choczyński în funcția de General ...