Alphabet devansează Apple şi devine cea mai valoroasă companie americană

Alphabet Inc, firma mamă a Google, a detronat luni seara Apple Inc de pe poziţia de cea mai valoroasă companie americană, o poziţie pe care producătorul telefoanelor iPhone a deţinut-o în ultimii patru ani, informează Reuters.
Economica.net - mar, 02 feb. 2016, 08:43
Alphabet devansează Apple şi devine cea mai valoroasă companie americană

Această schimbare ar putea fi un semnal al unei schimbări de ştafetă în sectorul tehnologic în condiţiile în care valoarea Apple a depăşit-o pe cea a Microsoft Corp în anul 2010, care la rândul său a devansat International Business Machines Corp în urmă cu două decenii.

În cursul tranzacţiilor electronice care au urmat după închiderea oficială a Wall Street, titlurile Alphabet au crescut cu 6% graţie publicării unor rezultate trimestriale peste aşteptări astfel că valoarea combinată a acţiunilor Alphabet a ajuns la 554 miliarde de dolari, comparativ cu 534 miliarde de dolari în cazul Apple.

Google şi operaţiunile sale de bază (căutarea şi publicitatea online, precum şi YouTube, Gmail şi Android) a devenit o filială a holdingului Alphabet Inc în urma unei reorganizări care a avut loc anul trecut. Cu toate acestea motorul de căutare este în continuare responsabil pentru cea mai mare parte din veniturile companiei.

Acţiunile Alphabet au înregistrat o creştere puternică în ultimul an, graţie creşterii vânzărilor de publicitate pe dispozitivele mobile în timp ce acţiunile Apple au scăzut ca urmare a reducerii livrărilor de telefoane iPhone, în special pe piaţa din China, dar şi a lipsei altui produs vedetă.

Prin devansarea Apple, Alphabet devine a 12 companie care este recunoscută drept cea mai valoroasă companie americană după anul 1928. Printre precedentele deţinătoare ale acestui titlu se numără General Electric, General Motors, IBM şi Exxon Mobil, care a fost detronată de Apple în 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire la numirea lui Dan Timotin în funcția de director operațional (COO) al......
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...