Amânarea intrării în vigoare a legii falimentului personal, în discuţia Guvernului

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Suciu a admis miercuri că se află în discuţia Executivului un act normativ de amânare a intrării în vigoare a legii privind insolvenţa persoanelor fizice.
Economica.net - mie, 16 dec. 2015, 11:39
Amânarea intrării în vigoare a legii falimentului personal, în discuţia Guvernului

Întrebat dacă Executivul a aprobat în şedinţă o ordonanţă privind amânarea intrării în vigoare a legii privind insolvenţa persoanelor fizice şi dacă ia în calcul o asemenea măsură, Suciu a replicat: ‘Nu am avut pe ordinea de zi acest subiect în această şedinţă de guvern. (…) Evident, e în discuţie acest subiect, dar daţi-mi voie să revin cu detalii dacă va fi cazul, în momentul în care proiectul respectiv va ajunge pe ordinea de zi’, a spus Suciu.

El a adăugat că, în condiţiile în care legea ar urma să se aplice din 26 decembrie, va mai exista o şedinţă de guvern ‘până atunci, cel puţin’.

Legea insolvenţei persoanelor fizice a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 26 iunie şi urma să intre în vigoare la şase luni de la publicare.

Legea se adresează persoanelor fizice de bună-credinţă, ale căror datorii rezultă dintr-o activitate ce are ca scop satisfacerea unei nevoi personale, cum ar fi restanţele la furnizorii de utilităţi, întârzieri la achitarea ratelor bancare contractate pentru achiziţia unui serviciu sau produs personal etc., şi nu dintr-o afacere ce are ca scop generarea de profit.

În situaţia în care datornicul consideră că se află în insolvenţă (deoarece nu dispune de lichidităţi pentru plata datoriilor scadente – starea de insolvenţă poate fi luată în considerare dacă termenul de plată a datoriilor a fost depăşit cu mai mult de 90 zile), dar situaţia financiară a acestuia nu este iremediabil compromisă poate cere Comisiei de Insolvenţă deschiderea insolvenţei pe bază de plan de rambursare a datoriilor, care este o procedură administrativă şi nu judiciară. În acest caz, cuantumul minim al datoriilor trebuie să totalizeze 15 salarii minime pe economie.

Te-ar mai putea interesa și
Cum schimbă stocarea energiei rentabilitatea investițiilor în parcuri fotovoltaice din România (P)
Cum schimbă stocarea energiei rentabilitatea investițiilor în parcuri fotovoltaice din România (P)
Pentru investitorii care vor să intre pe piața energiei regenerabile, un proiect fotovoltaic poate părea o investiție relativ simplă. România continuă să adauge noi capacități de producție......
Fostul sediu al Alpha Bank de pe Calea Dorobanți, cumpărat de Global Vision. Clădirea intră în renovare
Fostul sediu al Alpha Bank de pe Calea Dorobanți, cumpărat de Global Vision. Clădirea intră în renovare
Global Vision a finalizat achiziția unei clădiri de birouri din zona Dorobanți din Capitală, unde în trecut a funcționat ...
Record – Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Record – Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago a urcat miercuri la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul ...
Un nou șef peste Mega Image și Profi. Ahold Delhaize a nominalizat o australiancă pentru funcția de CEO pentru Europa și Indonezia
Un nou șef peste Mega Image și Profi. Ahold Delhaize a nominalizat o australiancă pentru funcția de CEO pentru Europa ...
Consiliul de Supraveghere al Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi din România, a nominalizat-o pe Margaret ...