Ambasada Marii Britanii în Yemen s-a redeschis duminică

Ambasada Marii Britanii în Yemen s-a redeschis duminică după ce a fost închisă timp de două săptămâni din motive de securitate, în timp ce reprezentanţele diplomatice ale Statelor Unite şi Franţei vor rămâne închise, au anunţat surse diplomatice, citate de AFP.
Economica.net - D, 18 aug. 2013, 13:57
Ambasada Marii Britanii în Yemen s-a redeschis duminică

Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie, precum şi alte ţări occidentale şi-au închis temporar, la 4 august, ambasadele în Yemen în urma unei avertizări a Washingtonului cu privire la posibile atentate ale Al-Qaida.

Londra a anunţat la 6 august evacuarea personalului ambasadei sale din Sanaa „din cauza îngrijorărilor crescute privind securitatea”. Joi, ambasadoarea britanică, Jane Marriott, care s-a întors la Sanaa, a anunţat redeschiderea viitoare a ambasadei.

Washingtonul şi Parisul nu au anunţat până în prezent când îşi vor redeschide ambasadele în capitala Yemenului.

Yemenul a anunţat la 7 august că a dejucat un proiect al Al-Qaida ce viza un asalt asupra unor oraşe şi instalaţii petroliere din sudul ţării şi răpirea mai multor străini. Planul a fost dejucat cu două zile înainte ca membrii reţelei să treacă la acţiune, potrivit autorităţilor.

Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA), cu sediul în Yemen şi foarte activă, este considerată de Statele Unite drept aripa cea mai sângeroasă a reţelei extremiste.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...