Ambasadorul SUA merge în Transcarpatia, la graniţă cu România, unde se ascund militanţi ai grupării Sectorul de Dreapta

Ambasadorul SUA în Ucraina, Geoffrey R. Pyatt, se va deplasa marţi în Transcarpatia pentru a primi clarificări cu privire la situaţia din această regiune din vestul Ucrainei, care se învecinează cu trei ţări membre ale Uniunii Europene: Ungaria, România şi Slovacia, relatează luni publicaţia locală Mukacevo.net, citând surse proprii, potrivit RIA Novosti.
Economica.net - lun, 20 iul. 2015, 15:15
Ambasadorul SUA merge în Transcarpatia, la graniţă cu România, unde se ascund militanţi ai grupării Sectorul de Dreapta

‘Mâine, 21 iulie, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al SUA în Ucraina, Geoffrey R. Pyatt, va efectua o vizită în Transcarpatia’, indică publicaţia menţionată, citată de Agerpres. Cu această ocazie, diplomatul american va avea o întâlnire cu liderii regiunii şi autorităţile din Ujgorod.

Ambasadorului SUA în Ucraina îi va fi prezentată poziţia autorităţilor locale cu privire la situaţia din regiune, unde militanţi înarmaţi ai grupării radicale Sectorul de Dreapta se ascund de o săptămână în pădurile din regiune, după ce au intrat în conflict cu autorităţile.

Militanţii, care şi-au împărţit controlul în Transcarpatia, trebuie să ajungă la închisoare, a declarat duminică seara preşedintele Petro Poroşenko, într-un interviu pentru postul ICTV, comentând cu privire la conflictul armat din Mukacevo din 11-12 iulie, în care au fost implicate forţe ale poliţiei locale, militanţi ai Sectorului de Dreapta (Pravîi Sektor) şi gărzile personale ale unui om politic din zonă.

‘Clanurile, care şi-au împărţit Transcarpatia şi au creat o ameninţare la adresa autorităţilor de stat, ignorându-le, trebuie să primească pedepsele meritate şi să ajungă la închisoare’, a reiterat Poroşenko, care a trimis trupe speciale şi Garda Naţională pentru a calma situaţia în cadrul unei operaţiuni speciale, dar nu ‘antiteroriste’, după cum a ţinut să sublinieze duminică o purtătoare de cuvânt a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).

‘La Mukacevo situaţia era absolut nesănătoasă. Cum se face că săptămâni întregi militanţi înarmaţi cu lansatoare de grenade şi mitraliere cutreieră sate şi oraşe, iar poliţia nu face nimic şi nu este în stare să reacţioneze pentru a proteja cetăţenii?’, a afirmat preşedintele ucrainean.

Fostul jurnalist Mustafa Naiem, în prezent deputat din partea Blocului Petro Poroşenko, consideră că ‘afacerile cu ţigări de contrabandă sunt singurul motiv” al acestei stări conflictuale din Transcarpatia.

Te-ar mai putea interesa și
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Modelul MG4 al mărcii MG Motor a devenit, în lunile august și septembrie, liderul pieței mașinilor electrice din România. ...
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile ...
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Pentru generația care iese la pensie peste trei decenii, prima pensie va reprezenta cam jumătate din salariul brut din ...