Amenda pentru realizarea de construcţii fără autorizaţie se poate da în maximum trei ani de la data la care construcţia a fost finalizată

Executarea unor lucrări de construire în lipsa autorizației emise conform legii, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 100.000 lei, în timp ce nerespectarea prevederilor autorizației de construire se sancționează cu amendă de la 5.000 la 20.000 lei. Constatarea contravențiilor se realizează de către Poliția locală prin serviciul „disciplina în construcții”, dar aplicarea amenzii pentru o construcție executată fără autorizație nu se poate realiza mai târziu de trei ani de la data la care construcția a fost finalizată în fapt.
Economica.net - mar, 04 aug. 2020, 05:16
Amenda pentru realizarea de construcţii fără autorizaţie se poate da în maximum trei ani de la data la care construcţia a fost finalizată

„Dreptul de a aplica amenda privind executarea fără autorizație a lucrărilor de construire se poate realiza în termen de maximum trei ani de la data săvârșirii faptei. Conform unei decizii emise recent de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul unui Recurs în interesul legii (R.I.L.), termenul de trei ani începe să curgă, cel mai târziu de la data la care construcția a fost terminată în fapt, adică au fost finalizate toate elementele structurale necesare utilității pentru care a fost edificată”, spune avocatul Daniel Moreanu.

S-a clarificat astfel o practică divergentă a instanțelor de judecată, unele dintre acestea considerând că termenul de prescripție de trei ani începe să curgă de la data la care organele de control au constatat contravenția, indiferent de data finalizării lucrărilor de construire.

Conform legii, în plus față de sancțiunea amenzii, construcțiile edificate fără autorizație de construire, cu nerespectarea prevederilor acesteia, sau care nu au încheiat proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, nu se consideră finalizate, nefiind posibilă întabularea în cartea funciară.

În plus, începând din anul 2019, proprietarul care a executat o astfel de lucrare de construire, nu poate solicita instanței de judecată să îi recunoască pe cale judiciară, dreptul de proprietate asupra construcției nelegal edificate.

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...