Ameninţările au vizat cel puţin două zboruri cu destinaţia Varşovia, două către Sofia, două către Roma şi unul către aeroportul din Murcia, Spania. Un alt zbor către Sofia fusese vizat de o ameninţare similară cu o zi înainte. Un aeroport din Varşovia a fost închis temporar, iar Forţele Aeriene Italiene au escortat unul dintre avioanele care se îndreptau spre Roma.
Nicio persoană sau organizaţie nu şi-a revendicat responsabilitatea pentru aceste ameninţări, iar oficialii nu au indicat posibili autori.
Un avion al companiei poloneze LOT, care venea de la Londra şi urma să aterizeze pe aeroportul Chopin din Varşovia, a fost redirecţionat de autorităţi către aeroportul Modlin, aflat în apropierea capitalei poloneze. Aeroportul Modlin a fost închis temporar, fiind redeschis după verificarea aeronavei, în urma căreia nu a fost descoperit niciun dispozitiv exploziv.
Un alt zbor vizat de o ameninţare cu bombă, operat de compania SAS pe ruta Copenhaga-Varşovia, a aterizat conform programului pe aeroportul Chopin din capitala Poloniei. În urma verificărilor, nu a fost descoperit niciun dispozitiv exploziv, iar aeroportul şi-a continuat activitatea în condiţii normale.
Ameninţări cu bombă au fost transmise şi împotriva unor aeronave care efectuau curse de la Milano/Bergamo şi Dublin către Sofia, a anunţat Ministerul Transporturilor din Bulgaria într-un comunicat transmis Reuters. Ambele avioane au aterizat în siguranţă, iar verificările nu au identificat dispozitive explozive.
Zborul de la Bergamo, operat de Wizz Air, avea la bord 176 de pasageri, potrivit comunicatului. Aeronava Ryanair care venea de la Dublin transporta 186 de pasageri.
Agenţia bulgară de presă BTA citase anterior un oficial din Ministerul de Interne care afirmase că fusese vizat şi un zbor din Israel, însă autorităţile au precizat ulterior că informaţia nu se confirmă.
Cu o zi înainte, un zbor Wizz Air de la Londra către Sofia fusese redirecţionat către aeroportul din Budapesta, în urma unei ameninţări cu bombă, a anunţat ministrul ungar al apărării, Romulusz Ruszin-Szendi, într-o postare pe Facebook.
În Murcia, în sud-estul Spaniei, mai multe zone ale aeroportului au fost izolate marţi, după semnalarea unei ameninţări cu bombă la bordul unui avion Ryanair care efectua o cursă de la Manchester.
Oficialii au anunţat că alerta s-a dovedit a fi falsă, iar aeroportul şi-a reluat activitatea normală după ce autorităţile au verificat aeronava şi nu au găsit explozibili. Ryanair nu a oferit imediat un punct de vedere.
Alte două aeronave Ryanair, una venită de la Lisabona şi cealaltă de la Dublin, au fost verificate pe aeroportul Fiumicino din Roma, în urma unor ameninţări cu bombă, a declarat o sursă din cadrul operatorului aeroportuar ADR.
Avionul care efectua cursa de la Dublin a fost escortat de Forţele Aeriene Italiene până la aterizare.
Alerta a fost ulterior ridicată, iar aeroportul şi-a continuat activitatea în condiţii normale, fără ca celelalte zboruri să fie afectate, a precizat sursa citată.
Deşi niciun stat nu a indicat responsabili pentru ameninţările cu bombă, incidentele au loc într-un context în care oficiali europeni au acuzat atât Rusia, cât şi Iranul de ceea ce au descris drept „atacuri hibride” şi acte de sabotaj. Moscova şi Teheranul neagă implicarea într-o astfel de campanie.
În această săptămână, hackeri neidentificaţi au blocat sistemele frigorifice din supermarketuri din mai multe ţări europene. Unii experţi consideră că ameninţările false cu bombă ar putea face parte dintr-un tipar similar de acţiuni perturbatoare, cu costuri reduse şi posibilitatea negării implicării.
„De la căile ferate până la infrastructura alimentară, unde vedem acum frigiderele atacate informatic, şi la tot felul de alte operaţiuni, toate acestea se încadrează în tiparul acţiunilor unor actori statali ruşi care vor să destabilizeze Europa”, a declarat Eric Schouten, directorul grupului specializat în securitate aeronautică Dyami.