Amenzi pentru firmele care declară venituri mai mici: 10-25% din valoarea reală

Firmele care prezintă Fiscului venituri mai mici cu până la 10% decât valoarea reală vor fi penalizate cu 10% din diferenţa nedeclarată, iar cele care anunţă venituri mai mici cu peste 10% decât valoarea reală vor fi penalizate cu 25% din diferenţă.
Economica.net - mie, 29 ian. 2014, 14:18
Amenzi pentru firmele care declară venituri mai mici: 10-25% din valoarea reală

Sistemul va fi introdus de Guvern ca parte a unui set de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

„Prin noul sistem, firmele care declară administraţiei fiscale un anumit venit care se dovedeşte însă a fi cu până la 10% mai mic decât valoarea reală vor fi penalizate cu 10% din diferenţă, iar cele care declară venituri mai mici cu peste 10% comparativ cu suma reală vor fi penalizate cu 25% din diferenţa nedeclarată”, au afirmat sursele.

Premierul Victor Ponta a anunţat anterior că Guvernul va aproba, probabil săptămâna viitoare, un pachet de măsuri referitoare inclusiv la modificarea sistemului de penalităţi la plata datoriilor bugetare.

Te-ar mai putea interesa și
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție de 3,4 milioane de dolari în VoicePatrol, alături de Impact Ventures,......
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ingenioase
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ...
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe ...
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost ...
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Astăzi, 12 octombrie 2026, o echipă de proiect a autorității și reprezentanți ai EGIS și ALSTOM au efectuat recepția ...