America se gândeşte la reducerea drastică a arsenalului nuclear

Statele Unite iau în considerare o reducere a arsenalului nuclear, conform mai multor scenarii dintre care cel mai drastic nu prevede mai mult de 300 de focoase operaţionale, faţă de aproape 1.800 în prezent, a declarat miercuri un oficial american, transmite AFP.
Economica.net - J, 16 feb. 2012, 06:24

Un prim scenariu prevede menţinerea a între 1.000 şi 1.100 de focoase, iar un al doilea între 700 şi 800. „Cifra de 300 reprezintă cel mai redus nivel ipotetic”, a declarat un responsabil aflat sub anonimat.

O astfel de măsură ar reduce arsenalul american (cu excepţia focoaselor stocate şi prin urmare nu imediat operaţionale) la nivelul celui deţinut de Franţa.

„Nicio propunere nu a fost făcută preşedintelui” Barack Obama, a adăugat acest responsabil, conform căruia „ideea se află doar într-un stadiu preliminar”.

Este vorba de „discuţii interne cu privire la strategia viitoare de negocieri mai ales cu Rusia”, a declarat la rândul său generalul Martin Dempsey, în cadrul unei audieri miercuri în faţa Camerei reprezentanţilor.

„În acest stadiu, vă invit să nu vă îngrijoraţi de ceea ce raportează presa cu privire la acest proces complex”, s-a adresat acesta unui parlamentar republican preocupat de o eventuală reducere a arsenalului american.

Conform purtătorului de cuvânt al Pentagonului. George Little, „preşedintele a solicitat departamentului Apărării să contureze mai multe abordări alternative pentru disuasiunea americană”. Acesta a refuzat orice alt comentariu, argumentând că „detaliile sunt clasificate”.

Aceste scurgeri de informaţii vin cu puţin înaintea unui nou summit cu privire la securitatea nucleară organizat la Seul.

În aprilie 2009 la Praga, Barack Obama a lansat un apel la eliberarea lumii de ameninţarea nucleară şi a promis să lucreze pentru „o lume fără arme nucleare”. Acest angajament i-a adus premiul Nobel pentru pace.

Statele Unite şi-au revizuit în aprilie 2010 doctrina nucleară, promiţând să recurgă la atacuri nucleare doar „în circumstanţe extreme” şi să nu utilizeze niciodată arma nucleară împotrva unui adversar care nu o deţine şi care respectă regulile tratatului de neproliferare nucleară (TNP).

Te-ar mai putea interesa și
Erste Group plănuiește să-și majoreze participația la Erste Bank Polska până la 75% din acțiuni
Erste Group plănuiește să-și majoreze participația la Erste Bank Polska până la 75% din acțiuni
Banca austriacă Erste Group şi-a anunţat vineri intenţia de a lansa o ofertă publică de preluare a unui pachet suplimentar de până la 26% din acţiunile Erste Bank Polska, în ideea de a-şi......
Ambasadoarea americană în Grecia Kimberly Guilfoyle s-a lăudat că SUA au fost implicate în demiterea Guvernului Bolojan. „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și în Grecia” – WSJ
Ambasadoarea americană în Grecia Kimberly Guilfoyle s-a lăudat că SUA au fost implicate în demiterea Guvernului Bolojan. ...
Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în Grecia a declarat, la o cină la Atena alături de ministrul grec al Energiei ...
Veste bună de la Finanțe, când suntem sub lupa S&P: deficitul bugetar la 8 luni a coborât la 2,89% din PIB. Scădere de 27 miliarde de lei față de anul 2025. Ce spune ministrul Finanțelor
Veste bună de la Finanțe, când suntem sub lupa S&P: deficitul bugetar la 8 luni a coborât la 2,89% din PIB. Scădere ...
Execuția bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 59,42 miliarde ...
Interzicerea exporturilor de motorină americană ar duce la creșterea și mai mult a incertitudinii pe plan global, avertizează un expert de la Goldman Sachs
Interzicerea exporturilor de motorină americană ar duce la creșterea și mai mult a incertitudinii pe plan global, avertizează ...
O interzicere a exporturilor de motorină americană, aşa cum a sugerat Donald Trump, ar duce la o volatilitate şi incertitudine ...