America trimite un crucişător lansator de rachete în Marea Neagră

Statele Unite vor trimite un crucişător lansator de rachete în Marea Neagră pentru a continua să liniştească aliaţii est-europeni din NATO îngrijoraţi de acţiunile Rusiei în Ucraina, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP.
Economica.net - mie, 21 mai 2014, 06:31
America trimite un crucişător lansator de rachete în Marea Neagră

‘Vella Gulf’, un crucişător al US Navy, se va duce în Marea Neagră probabil mai târziu în această săptămână’, a declarat contraamiralul John Kirby.

De la începutul crizei în Crimeea, Washingtonul a trimis mai multe nave în Marea Neagră pentru exerciţii cu forţele navale ale ţărilor riverane din NATO. Dar Pentagonul este constrâns să-şi retragă periodic mijloacele din această mare închisă de Bosfor în temeiul Convenţiei de la Montreux din 1936, care interzice navelor militare ale ţărilor non-riverane să rămână în Marea Neagră mai mult de 21 de zile, aminteşte AFP.

Fregata USS Taylor, care a urmat distrugătorului Donald Cook în aceste ape, a părăsit Marea Neagră pe 12 mai.

De la începutul crizei din Ucraina, Washingtonul şi-a întărit prezenţa militară în ţările est-europene ale Alianţei atlantice, mai ales prin trimiterea a 600 de oameni în ţările baltice şi Polonia, pentru exerciţii.

Menţinerea acestor efective în ţările fostului Bloc de Est care au aderat la Alianţa atlantică în 2004, precum şi în Marea Neagră urmează a fi prelungită, a asigurat contraamiralul Kirby.

‘Suntem hotărâţi în mod clar să menţinem o prezenţă în rotaţie până la sfârşitul anului calendaristic… Şi pot să vă spun că aceasta cuprinde o prezenţă navală în Marea Neagră’, a declarat el.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...