Amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în România, o încălcare a tratatului INF – Rusia

Amplasarea unor lansatoare americane de tip MK 41 în România, în cadrul scutului antirachetă, reprezintă o încălcare a Tratatului privind Forţele nucleare intermediare (INF), a declarat joi, într-o conferinţă de presă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citata de Mediafax. 
Economica.net - J, 24 dec. 2015, 18:23
Amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în România, o încălcare a tratatului INF - Rusia

„Ne-am exprimat în mod repetat punctul de vedere şi estimările privind planurile scutului antirachetă al SUA şi am notat că acestea sunt contrare măsurilor de consolidare a securităţii internaţionale şi stabilităţii”, a afirmat Zaharova, citată de agenţia TASS în pagina electronică.

„Cu toate acestea, SUA şi aliaţii lor continuă să lucreze la acest program destabilizator şi periculos, iar argumentele pe care le aduc devin tot mai puţin credibile”, a adăugat ea.

„La 18 decembrie au fost finalizate lucrările de construcţie la Deveselu, în România. După testarea şi fixarea echipamentului, baza va intra în fază de pregătire operaţională în prima jumătate a lui 2016”, a precizat purtătoarea de cuvânt a MAE rus. „Prin urmare, cea de-a doua etapă a abordării adaptive privind desfăşurarea elementelor scutului global antirachetă al SUA în Europa a fost încheiată”, a mai spus ea.

„Sistemele verticale de lansare MK 41 fac parte din sistemul antirachetă în locul menţionat. Acestea sunt folosite de nave ale Forţelor navale americane pentru a lansa rachete de interceptare şi rachete cu rază medie de acţiune de tip Tomahawk”, a subliniat Zaharova. „Acest lucru ne permite să considerăm prezenţa lor pe teren o încălcare a prevederilor Tratatului INF de către Statele Unite”, a conchis ea.

Ministrul român al Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a declarat, vinerea trecută, capabilitatea tehnică a scutului antirachetă de la baza Deveselu, subliniind componenta defensivă a acestuia şi precizând că este un moment important pentru România, pentru parteneriatul strategic cu SUA şi pentru NATO.

Baza, care include un radar puternic, interceptori de rachete şi echipament de comunicaţii, va fi operaţională în 2016, pentru a oferi protecţie în faţa unor potenţiale atacuri din partea Iranului.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...