AMR îşi exprimă „dezacordul ferm” faţă de lipsa consultării instanţelor şi parchetelor cu privire la modificările Codurilor penale

Adaugă-ne ca sursă preferată

AMR mai afirmă că nici instanţelor şi nici parchetelor nu li s-au trimis proiectele legilor de modificare a Codurilor, astfel încât au fost nevoite „să prindă câte ceva” din spaţiul public, fără a avea certitudinea unui act oficial, „să se îngrijoreze pentru ceea ce au auzit sau să comenteze în orb de frica adoptării netransparente a unor legi de esenţă”.

„S-a afirmat repetat că pachetul cuprinzând cele două proiecte de legi privind modificarea codurilor a fost dat Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, spre dezbatere, în numele obiectivului de implementare a directivei privind prezumţia de nevinovăţie, precum şi pentru implementarea unor decizii ale Curţii Constituţionale. Dar, chiar şi prin raportare la acest scop sau, mai ales prin raportare la acest scop, importanţa unor astfel de legi impunea consultarea instanţelor şi parchetelor. Pentru că, în primul rând, este vorba despre modificări de substanţă care au efecte nu numai asupra actului de justiţie şi asupra modului de organizare a activităţii judiciare, ci şi asupra cetăţeanului. Pentru că, în al doilea rând, în situaţii similare, adică de modificări importante aduse Codului penal şi/sau Codului de procedură penală, instanţele şi parchetele au fost consultate, în mod efectiv, de fiecare dată, cerându-li-se puncte de vedere argumentate, în condiţiile în care judecătorii şi procurorii sunt cei ce aplică legile şi cunosc cel mai bine, în mod direct, plusurile şi minusurile dispoziţiilor legale în vigoare. Prin urmare, ei sunt în stare să aprecieze şi să propună soluţii care să răspundă necesităţilor justiţiei într-un stat de drept, dacă legislativul este cu adevărat interesat de acestea”, .

Ei mai spun că o consultare se impunea pentru că s-a dovedit că dialogul cu instanţele şi parchetele, mai exact cu judecătorii şi procurorii constituiţi în adunări generale sau în întruniri de analiză a proiectelor de acte normative, a fost benefic pentru îndreptarea unor perspective greşite, vătămătoare sau insuficiente şi pentru că, potrivit legii, adunările generale exprimă puncte de vedere cu privire la proiectele de acte normative, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii.

„Pe de altă parte, o consultare formală, de pe o zi pe alta sau în viteza variantelor succesive ale unui proiect de lege, care nu pot fi urmărite coerent sau nu sunt comunicate în timp util, nu-i consultare, ci simlacru. Am fost ocupaţi, din luna septembrie încoace, cu celălalt pachet de proiecte, privind cele trei Legi ale Justiţiei (care sunt altceva decât proiectele de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală)”, afirmă reprezentanţii AMR.

Referitor la proiectele privind Legile Justiţiei, instanţele şi parchetele au fost consultate de două ori, începând cu luna septembrie, trimiţând Consiliului Superior al Magistraturii puncte de vedere detaliate şi motivate, după care, din luna noiembrie încoace, judecătorii care au considerat că trebuie să se implice în dezbateri pentru că au datoria de a nu lăsa aceste legi „să curgă” cum o fi, până la adoptare, au muncit zi şi noapte ca să corecteze, completeze, modifice şi să propună zeci de texte de lege semnificative pentru o societate democratică, mai spun magistraţii.

‘În aceste condiţii şi în ritmul susţinut de dezbatere în Comisia specială cu privire la cele trei Legi ale Justiţiei, nu se poate vorbi, în mod adevărat şi obiectiv, de existenţa timpului necesar pentru ca, în paralel sau printre ele, să fie formulate şi susţinute opinii aşezate cu privire la modificările Codului penal şi Codului de procedură penală. Tocmai de aceea, când am aflat, dintr-o dată şi cu stupoare, că dezbaterile pe proiectele de legi privind codurile se vor finaliza la Comisia specială comună imediat, adică în timpul mult prea puţin rămas până la Sfânta sărbătoare a Crăciunului, şi că legile vor fi trimise de îndată la Senat, ne-am pus, în mod îndreptăţit, întrebarea de ce nu se vrea o consultare reală a instanţelor şi parchetelor. Mai exact, de ce s-a ocolit, în acest caz, bunul obicei de a li se cere celor ce aplică legile, o părere motivată care nu putea decât să facă bine unui proces legislativ”, .

AMR mai afirmă că întrebarea este cu atât mai clară cu cât nici instanţelor şi nici parchetelor nu li s-au trimis proiectele legilor de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală, aşa încât au fost nevoite „să prindă câte ceva” din spaţiul public, fără a avea certitudinea unui act oficial, „să se îngrijoreze pentru ceea ce au auzit sau să comenteze în orb de frica adoptării netransparente a unor legi de esenţă”.