AmSchool, școala din România unde nu se dă Bacul, dar elevii au șansa de a intra la orice universitate din lume

România are cel mai mic procent de cetățeni cu studii superioare, de doar 17,7%, dintre statele UE. Iar 20% dintre tinerii până în 29 de ani nu erau în 2022 nici la școală, nici la facultate, nici la muncă sau în vreo formă de formare profesională. Sunt date care reconfirmă nevoia acută a unei reforme profunde a sistemului de educație românesc, dar aceasta ȋncă nu se întâmplă. Există însă centre, cu acreditări internaționale, precum American Alternative School (AmSchool), care nu doar corectează carențele sistemului, ci asigură acces la cele mai performante modele educaționale care le oferă elevilor șansa de a fi admiși la orice universitate din lume.
Ion Dobreanu - vin, 26 iul. 2024, 08:02
AmSchool, școala din România unde nu se dă Bacul, dar elevii au șansa de a intra la orice universitate din lume

„Un copil născut în România atinge doar 58% din potenţialul său productiv – cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană. Este o realitate confirmată și de rezultatele slabe ale testelor PISA și de toate statisticile naționale și europene. Noi am creat AmSchool însă nu pentru a-i ajuta pe tineri să ia note mai bune, ci să își descopere abilitățile și talentele și să își dea seama ce profesii li se potrivesc. Am dezvoltat o școală modernă, aliniată la cele mai avansate standarde internaționale din domeniu, care le oferă șansa de a fi admiși la facultățile pe care și le doresc. Pentru aceasta, accentul este pus pe învățare și înțelegere, nu pe memorare. Pe încurajare prin recompense, nu pe pedepse. Pe colaborare și lucru în echipă, nu pe competiția din sistemul tradițional, unde doar premianții se bucură de atenție. Sistemul nostru de învățământ este unul personalizat – lucrăm cu grupuri de 3-4-5 copii, nu de 30, iar fiecare student primește îndrumări adaptate nevoilor și cerințelor sale“, explică Ovidiu Atanasiu, fondator al AmSchool.

Nu sunt însă singurii factori diferențiatori care asigură succesul AmSchool.

Școala, acreditată internațional, este total diferită de modelul clasic românesc – nu se dau teme, elevii nu trebuie să facă meditații și toți lucrează pe laptopuri. Totul se desfășoară în sala de clasă, unde copiii sunt prezenți fizic, de la 9:00 la 15:00, sub îndrumarea tutorilor, printr-un dialog continuu și direct.

Personalul AmSchool este format din mentori, traineri, coachi și consilieri, care oferă promisiunea faptului că, indiferent de nivelul de la care este preluat copilul, acesta va ajunge la facultatea dorită.

O școală care se adaptează dinamic la fiecare elev

Mai mult, la AmSchool absolvenții nu dau examenele de evaluare națională și de Bacalaureat, dar diplomele obținute sunt recunoscute în toată lumea. Prin parteneriatul cu Universitatea din Missouri, una dintre cele mai apreciate instituții internaționale de învățământ superior – studenții AmSchool urmează aceeași programă și dau aceleași teste ca și cei din Statele Unite. Ceea ce înseamnă că, practic, la admiterea în orice universitate, din România sau din restul lumii, au același statut ca elevii americani.

Tocmai pentru a facilita acest lucru, platforma AmSchool este în limba engleză, iar accesul la ea este liber 24/7. Conținutul cursurilor nu trebuie însă reprodus prin memorare, ci înțeles în profunzime. De aceea, tutorii îl explică la clasă și încurajează gândirea critică, iar planul de educație este personalizat pentru fiecare adolescent. Școala se adaptează 100% la elev – de la curriculă, la traineri și spații – pentru a-l sprijini să-și atingă potențialul maxim.

AmSchool este, mai mult decat orice, un centru de ȋnvățare care dezvoltă spiritul de responsabilitate al tinerilor și care răspunde nevoilor actuale ale societății. Dar și ale pieței muncii, o problemă pe care sistemul educațional din România nu reușește să o rezolve.

Te-ar mai putea interesa și
One United Properties mai așteaptă cu vânzarea One Tower, cea mai scumpă clădire de birouri din România
One United Properties mai așteaptă cu vânzarea One Tower, cea mai scumpă clădire de birouri din România
One United Properties, care a scos la vânzare One Tower din București, mai așteaptă cu vânzarea clădirea de birouri. Deși are un cumpărător la prețul cerut, tranzacția nu este iminentă,......
Alternativa Poloniei la prgramul SAFE al UE nu va reduce rezervele Năncii Centrale – guvernator
Alternativa Poloniei la prgramul SAFE al UE nu va reduce rezervele Năncii Centrale – guvernator
Banca Naţională a Poloniei (NBP) nu va propune o altă alternativă la programul SAFE al Uniunii Europene care să-i reducă ...
Șefa BERD Odile Renaud-Basso cere Turciei să ia măsuri împotriva inflației ridicate
Șefa BERD Odile Renaud-Basso cere Turciei să ia măsuri împotriva inflației ridicate
Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Odile Renaud-Basso, a declarat joi pentru Reuters ...
Peter Szijjarto, despre amenințările lui Zelenski: Este o situaţie complet nouă în Europa ca preşedintele unei ţări să ameninţe cu moartea premierul unei ţări membre a NATO şi a UE
Peter Szijjarto, despre amenințările lui Zelenski: Este o situaţie complet nouă în Europa ca preşedintele unei ţări ...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a formulat pur şi simplu o ameninţare cu moartea împotriva premierului ungar ...