ANAF: Amenzi de 806.000 de lei şi 3 sesizări penale în ‘Operaţiunea Scut III’ privind combaterea traficului ilicit de ţigarete

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a declanşat în perioada 20 mai - 20 iunie, 'Operaţiunea Scut III', operaţiune ce are ca scop combaterea traficului ilicit de ţigarete, în cadrul căreia au fost efectuate 3 sesizări penale, iar valoarea amenzilor aplicate a depăşit 800.000 de lei, se arată într-un comunicat ANAF.
Economica.net - J, 22 iun. 2017, 16:57
ANAF: Amenzi de 806.000 de lei şi 3 sesizări penale în 'Operaţiunea Scut III' privind combaterea traficului ilicit de ţigarete

În cadrul acestor controale, echipele mobile şi canine, precum şi inspectorii vamali, au întocmit 148 de procese-verbale, au fost făcute 3 sesizări penale şi aplicate amenzi în valoarea totală de 806.000 de lei. De asemenea, au fost confiscate peste 1,5 milioane de bucăţi de ţigarete, 512 litri alcool, 9 autoturisme, dar şi alte bunuri în valoare de 239.108 lei.

În perioada menţionată, ANAF a efectuat controale la frontieră, în trafic, pieţe, târguri şi oboare, în vederea eliminării ţigaretelor provenite din trafic ilicit.

Te-ar mai putea interesa și
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor anunță prezența unui nou focar în......
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia – în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcţia de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată ...
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Legea ANI promulgată. Îmi menţin argumentele din sesizarea de neconstituţionalitate, spune preşedintele
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menţine ...