ANAF declanşează „Operaţiunea Scut 2017” pentru combaterea traficului ilicit de ţigarete

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a declanşat "Operaţiunea Scut 2017" prin intensificarea controalelor la frontieră, în trafic, dar şi în pieţe, târguri şi oboare, pentru combaterea traficului ilicit de ţigarete, se arată într-un comunicat al ANAF. 
Economica.net - mar, 07 feb. 2017, 14:58
ANAF declanşează

ANAF a declanşat ‘Operaţiunea Scut 2017″, pentru combaterea traficului ilicit la frontierele U.E. Începând cu data de 5 februarie 2017 s-au intensificat controalele la frontieră, controalele în trafic, piete, târguri si oboare, în vederea eliminării ţigaretelor provenite din trafic ilicit. Principalele pârghii de control, pe lângă intensificarea controlului la frontieră, vor fi controalele cu echipe canine şi controalele efectuate de echipele mobile ale Direcţiei Generale a Vămilor din cadrul ANAF, reactivate în luna ianuarie 2017″, se precizează în comunicatul de presă, potrivit Agerpres. 

De asemenea, în cadrul acestei operaţiuni, Direcţia Generală a Vămilor va beneficia şi de sprijinul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

Combaterea traficului ilicit cu ţigarete reprezintă o prioritate a ANAF, ţinta fiind reducerea traficului ilicit cu ţigarete până la nivelul mediei din cadrul UE, iar la finalizarea „Operaţiunii Scut 2017”, ANAF va face publice rezultatele.

Piaţa neagră a ţigaretelor a înregistrat în 2016 un nivel mediu de 16,8%, în creştere faţă de media anuală din 2015 care a fost 16%, regiunea nord-est fiind cea mai afectată de comerţul ilegal, conform unui studiu realizat de o companie de cercetare a pieţei, citat de Agerpres. 

Nivelul din 2016 reprezintă cel mai ridicat nivel mediu anual din 2011 până în prezent, relevă datele companiei de cercetare Novel Research.

Comerţul ilegal cu ţigarete nu înseamnă doar pierderi semnificative la bugetul de stat, dar şi impulsionarea fenomenului de crimă organizată, susţin reprezentanţii ANAF.

În 2016, statul a pierdut circa 672 milioane de euro, bani care în loc să meargă către priorităţile guvernamentale au ajuns în buzunarele contrabandiştilor, spun reprezentanţii BAT Romania. Aceştia apreciază că deşi creşterea pieţei negre a fost limitată de eforturile comune ale industriei şi Autorităţii Vamale, devine clar că 2017 va fi un an de test pentru statul român.

Te-ar mai putea interesa și
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor la gaze, reluarea programului „gas release” şi  gazele din Marea Neagră
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor ...
Reliberalizarea pieţei de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' şi extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi şansa Românie de a deveni o piaţă reprezentativă, acel hub......
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Toate cardurile Mastercard nou-emise în Europa vor permite efectuarea plăţilor offline începând din februarie 2027, ...
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate ...
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...