ANAF: Veniturile bugetare colectate au crescut în primul trimestru cu 4,63%, la 42,4 mld. lei

Totalul veniturilor bugetare colectate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în primul trimestru al anului 2014 a însumat 42,426 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 4,63% - indice nominal (1,878 miliarde lei în cifre absolute) faţă de perioada similară din 2013 (40,548 miliarde lei), conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
Economica.net - joi, 10 apr. 2014, 07:37
ANAF: Veniturile bugetare colectate au crescut în primul trimestru cu 4,63%, la 42,4 mld. lei

Această creştere a avut loc în condiţiile în care activitatea de colectare din anul curent este influenţată negativ de creşterea volumului restituirilor efective de TVA către contribuabili de la 2,36 miliarde lei în 2013 la 2,772 miliarde lei în 2014.

‘Având în vedere acest aspect analiza încasărilor în condiţii comparabile conduce la un volum total al încasărilor de 42.837,70 milioane lei şi la o depăşire reală cu 5,65% – indice nominal, respectiv cu 411,65 milioane lei în cifre absolute mai mult decât în perioada similară din anul 2013’, se spune în comunicat.

De asemenea, în primele trei luni din 2014 a fost înregistrată şi o creştere a volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii. Datorită creşterii cotei de contribuţie de la 4% în anul 2013, la 4,5% în anul 2014, suma virată la fondul privat de pensii a fost cu 182,6 milioane lei mai mare faţă de cea virată în 2013, respectiv 679,91 milioane lei în trimestrul I 2013 şi 862,52 milioane lei în trimestrul I 2014.

Realizările la bugetul FNUASS includ contribuţia datorată pentru medicamentele finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii (taxa de clawback) în sumă de 374,21 milioane lei.

La bugetul de stat s-au încasat 28,19 miliarde lei, cu 1,235 miliarde lei (4,58 % indice nominal) mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2013 (26,955 miliarde lei).

La impozitul pe profit s-au încasat 3,141 miliarde lei, cu 232,53 milioane lei (8% indice nominal) mai mult decât în 2013 (2,909 miliarde lei). La impozitul pe venit, încasările au fost de 5,578 miliarde lei, cu 206,31 milioane lei (-3,57, % indice nominal) mai puţin decât în 2013 (5,785 miliarde lei).  Încasările din taxa pe valoarea adăugată au fost de 12,041 miliarde lei, cu 61,36 milioane lei (0,51 % indice nominal) mai mici decât încasările din perioada similară a anului 2013 (12,102 miliarde lei), în condiţiile în care volumul restituirilor de TVA a crescut cu 411,65 milioane lei faţă de perioada similară a anului trecut.

În domeniul accizelor, faţă de încasările din perioada analizată a anului precedent (4,542 miliarde lei), accizele au fost mai mari cu 14,05 % (în termeni nominali), veniturile colectate pe trimestrul I al anului 2014 fiind de 5,18 miliarde lei (plus 638,16 milioane lei). Creşterea încasărilor din accize se datorează atât creşterii cursului de schimb de la 4,5223 lei/euro în 2013 la 4,738 lei/euro în 2014 cât şi îmbunătăţirii activităţii de colectare, precizează ANAF.

La bugetul fondului naţional unic pentru asigurări de sănătate se constată o creştere cu 489,33 milioane lei, respectiv cu 12,24% – indice nominal a volumului sumelor încasate (4,485 miliarde lei în trimestrul I al anului 2014 faţă de 3,996 miliarde lei în perioada similară a anului 2013).

La bugetul asigurărilor sociale de stat a avut loc o creştere cu 146,21 milioane lei, respectiv cu 1,58% – indice nominal (9,391 miliarde lei în trimestrul I al anului 2014 faţă de 9,245 miliarde lei în perioada similară a anului 2013), iar la bugetul asigurărilor sociale pentru şomaj o creştere cu 2,08% (359,03 milioane lei în trimestrul I al anului 2014 faţă de 351,72 milioane lei în perioada similară a anului 2013).

În luna martie 2014, totalul veniturilor bugetare realizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a însumat 15,13 miliarde lei, ceea ce reprezintă o depăşire cu 2,33 % – indice nominal, respectiv cu 344,32 milioane lei în cifre absolute mai mult decât în perioada similară din anul 2013 (14,786 miliarde lei).

‘Pentru realizarea unei analize în condiţii comparabile, este necesară întregirea încasărilor din TVA cu suma de 433,27 milioane lei (în condiţiile în care volumul restituirilor efective de TVA către contribuabili a crescut de la 375,42 milioane lei în 2013 la 808,69 milioane lei în 2014), ceea ce conduce la un volum total al încasărilor de 15,564 miliarde lei şi la o depăşire reală cu 5,25% – indice nominal, respectiv cu 777,59 milioane lei în cifre absolute mai mult decât în perioada similară din anul 2013’, precizează reprezentanţii ANAF.

La bugetul de stat s-au încasat 10,5 miliarde lei, cu 209,83 milioane lei mai mult faţă de anul 2013 (10,29 miliarde lei), ceea ce reprezintă o creştere cu 2,04 % – indice nominal. La impozitul pe profit s-au încasat 2,646 miliarde lei, cu 101,96 milioane lei mai mult decât în luna martie a anului 2013, când s-au încasat 2,544 miliarde lei, ceea ce reprezintă o depăşire cu 4,01 % – indice nominal. La impozitul pe venit s-au încasat 1,899 miliarde lei, cu 31,54 milioane lei mai mult decât în 2013 (1,867 miliarde lei), ceea ce reprezintă o depăşire cu 1,7 % – indice nominal.

Încasările din taxa pe valoarea adăugată au fost de 3,651 miliarde lei, cu 358,04 milioane lei (- 8,93% indice nominal) mai mici decât încasările din 2013 (4,009 miliarde lei), în condiţiile creşterii cu 433,27 milioane lei a volumului restituirilor efective de TVA, respectiv de la 375,42 milioane lei în 2013, la 808,69 milioane lei în 2014.

În domeniul accizelor, faţă de activitatea din perioada analizată a anului precedent, încasările au fost mai mari cu 36,53% (în termeni nominali), respectiv 1,748 miliarde lei în 2014 faţă de 1,28 miliarde lei în martie 2013 (plus 467,7 milioane lei).

Încasările la capitolul ‘rest venituri’ au fost mai mici cu 14 milioane lei faţă de perioada similară a anului 2013.

La bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate veniturile încasate au înregistrat o creştere cu 152,71 milioane lei faţă de anul precedent, ceea ce în termeni nominali reprezintă o creştere cu 12,2 %, (1,404 miliarde lei în 2014, faţă de 1,251 miliarde în 2013).

La bugetul asigurărilor sociale de stat veniturile încasate au înregistrat o scădere cu 23,45 milioane lei, ceea ce în termeni nominali înseamnă minus 0,75 % (3,106 miliarde lei în 2014 faţă de 3,13 miliarde în 2013). Încasările din 2014 la acest buget sunt influenţate negativ de creşterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii cu 84,83 milioane lei, respectiv cu 39% faţă de lună martie 2013, urmare creşterii cotei de contribuţie de la 4% în anul 2013, la 4,5% în anul 2014.

La bugetul asigurărilor pentru şomaj veniturile încasate au înregistrat o creştere cu 5,22 milioane lei faţă de anul precedent, ceea ce în termeni nominali reprezintă o creştere cu 4,56 % (119,76 milioane lei în 2014, faţă de 114,54 milioane lei în 2013).

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul de Administrație al Electrica a aprobat planul de investiții al companiei. Subsidiarei DEER i-au fost alocați 878 de milioane de lei
Consiliul de Administrație al Electrica a aprobat planul de investiții al companiei. Subsidiarei DEER i-au fost alocați ...
Consiliul de Administrație al Grupului Electrica a aprobat valoarea consolidată a planul de investiții (CAPEX) pentru anul 2024, în suma totală de peste 1,12 miliarde de lei, 878 de milioane de......
Guvernul a prelungit perioada de acordare a sumelor forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de masă și cazare pentru refugiații din Ucraina
Guvernul a prelungit perioada de acordare a sumelor forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de masă și cazare pentru ...
Guvernul a prelungit cu trei luni, până la data de 30 iunie 2024, prin ordonanţă de urgenţă, perioada până la care ...
Boloș: Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat, de 500 de milioane de euro, pentru industria prelucrătoare. Am amânat amenzile pentru e-Factura pâna la 1 iunie (Video)
Boloș: Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat, de 500 de milioane de euro, pentru industria prelucrătoare. Am amânat ...
Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru activităţi productive şi pentru industria prelucrătoare, o schemă ...
Anunț important pentru toți clienții ING Bank
Anunț important pentru toți clienții ING Bank
ING Bank și-a reînnoit certificatele de securitate ale Home’Bank și a transmis un mesaj clienților.