Analiști: Inflaţia s-ar putea situa la 2,2% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei s-ar putea situa la 2,2% în luna aprilie 2012, estimările variind între 2 şi 2,5%, conform opiniilor exprimate de către membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar - Bancari din România (AAFBR), în cadrul unui sondaj intern, potrivit unui comunicat de presă.
Economica.net - mie, 09 mai 2012, 13:26
Analiști: Inflaţia s-ar putea situa la 2,2% în aprilie

‘Pentru luna decembrie 2012, estimarea membrilor AAFBR care au răspuns la sondaj plasează rata anuală a inflaţiei la 3,5%. Această valoare este neschimbată faţă de cea prognozată în cadrul sondajului anterior. Rata anuală a inflaţiei s-ar putea situa la 3,5% şi în luna decembrie 2013. Estimarea pentru luna decembrie 2013 este, de asemenea, nemodificată faţă de sondajul anterior’, se arată în document.

Potrivit acestuia, estimările privind evoluţia economiei româneşti în primul trimestru al anului 2012 arată o posibilă
creştere a Produsului Intern Brut cu 1,1% faţă de trimestrul I 2011. Datele ajustate sezonier ar putea indica o contracţie a PIB cu 0,2% faţă de trimestrul anterior.

‘Creşterea economică s-ar putea accelera la 2,5% în anul 2013, de la o valoare prognozată de 1,2% în anul 2012’, arată analiştii AAFBR.

Viceguvernatorului Băncii Naţionale a României, Cristian Popa, a declarat, recent, că rata inflaţiei în aprilie-mai va fi de aproximativ 2%.

‘Pentru martie am observat că cifrele au fost un pic mai mari decât ceea ce ne ieşea nouă în prognoză şi este în mare parte rezultatul unui februarie foarte dificil ca şi condiţii meteorologice. După luna septembrie vedem o revenire, mai mult sau mai puţin, în limitele sfârşitului de an. Deci undeva puţin peste 3%. Cam 3,2%. Deci trebuie să scadă relativ rapid pentru că preţurile au avut o altă evoluţie în trimestrul 4 din anul trecut în comparaţie cu trimestrul al treilea, când am înregistrat deflaţie, condusă în mare parte de preţurile volatile’, a explicat Popa.

AAFBR este o asociaţie profesională fără scop lucrativ, înfiinţată în luna ianuarie 2008 şi care reuneşte în rândurile sale peste 80 de analişti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurări şi din piaţa de capital.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele în ordine
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele ...
Dragoș Pîslaru, ministru al investițiilor și proiectelor europene, este primul oficial guvernamental care înaintează o dată concretă pentru trecerea României la zona euro. ...
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația ...
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...