Analiza consecințelor jurisprudențiale deviante asupra pieței de asigurări din România: riscul sistemic generat de obligarea brokerului la plata despăgubirilor în locul asigurătorului

Un principiu fundamental al acestui cadru este distincția netă între rolul asigurătorului, ca purtător al riscului asigurat și responsabil pentru plata indemnizațiilor, și cel al intermediarului, broker de asigurare, a cărui funcție este de a facilita încheierea contractului de asigurare.

Cu toate acestea, stabilitatea și predictibilitatea acestui cadru normativ par a fi puse sub semnul întrebării de o evoluție jurisprudențială recentă, materializată într-o hotărâre judecătorească definitivă care, contrar principiilor legislative menționate, obligă un broker de asigurare la plata despăgubirilor datorate în baza unui contract de asigurare de sănătate, în locul asigurătorului.

Acest fapt este atestat de o sentință recentă, a Judecătoriei Sectorului 4 București, rămasă definitivă prin decizia Tribunalului București. De altfel, și la alte instanțe din țară am observat această tendință inițială a instanțelor de a pune semnul egal între asigurători și brokerii de asigurare. Prezentul articol își propune să analizeze, implicațiile profunde și riscurile sistemice pe care o astfel de hotărâre le generează pentru întreaga piață de asigurări din România, argumentând că aceasta deschide o veritabilă „cutie a Pandorei”, cu potențial destabilizator major.

Cadrul legal consacrat: delimitarea rolurilor și răspunderilor în distribuția de asigurări

Legislația românească în domeniul asigurărilor, în principal Codul civil român, Legea nr. 236/2018 care transpune Directiva europeană privind distribuția în asigurări (IDD) și Norma A.S.F. nr. 22/2021, este construită pe principiul separării clare a funcțiilor și responsabilităților între asigurători și intermediarii principali –  brokerii de asigurare.

Rolul Asigurătorului: Asigurătorul este entitatea care își asumă riscul asigurat în schimbul primei de asigurare. Răspunderea asigurătorului este una contractuală directă față de asigurat/beneficiar/terț păgubit, izvorând din contractul de asigurare așa cum reiese în mod neechivoc din chiar noțiunea de contract de asigurare definită de art. 2.199 din Codul civil:

“Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit.”

Rolul Brokerului de Asigurare: Brokerul de asigurare este definit ca un intermediar principal care acționează, în numele și pe seama clientului său (potențialul asigurat). Activitatea sa principală constă în consultanță specializată, prezentarea ofertelor de la diferiți asigurători, asistarea clientului în înțelegerea clauzelor contractuale și în procesul de încheiere a contractului care corespunde cel mai bine nevoilor identificate ale acestuia. Brokerul trebuie să îndeplinească cerințe stricte de înregistrare/autorizare și de conduită profesională, având obligația de a acționa cu bună-credință, diligență și în interesul clientului. Activitatea sa este remunerată, de obicei, printr-un comision plătit de asigurător, dar mandatul său legal și etic este față de client.

Delimitarea răspunderii brokerului: Răspunderea juridică a brokerului de asigurare este circumscrisă sferei sale de activitate – intermedierea în asigurări. Brokerul poate fi tras la răspundere pentru culpa proprie în exercitarea mandatului său:

• • Furnizarea de informații eronate sau incomplete clientului;
  • Consultanță neconformă cu cerințele și nevoile exprimate de client (încălcarea principiului de informare și a obligației de consiliere adecvată, conform art. 19 și 20 din Legea 236/2018);
  • Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a instrucțiunilor clientului;
  • Erori în manipularea documentelor sau în transmiterea informațiilor între client și asigurător;
  • Nerespectarea altor obligații legale sau contractuale care îi incumbă în calitatea sa de intermediar (ex: obligații de informare precontractuală, gestionarea conflictelor de interese etc.).

În mod crucial, legislația nu prevede ca brokerul de asigurare să garanteze executarea obligațiilor asumate de asigurător prin contractul de asigurare. Brokerul nu este parte în contractul de asigurare încheiat între clientul său și asigurător și nu își asumă riscul asigurat. El nu garantează nici solvabilitatea asigurătorului, nici promptitudinea sau corectitudinea acestuia în procesul de lichidare a daunelor. Răspunderea pentru plata despăgubirii revine exclusiv asigurătorului, conform contractului. A impune brokerului plata despăgubirii în locul asigurătorului echivalează cu o denaturare fundamentală a rolului său și o încălcare a principiilor care stau la baza Legii nr. 236/2018 și a Directivei IDD.

Analiza jurisprudenței menționate

Prin hotărârea judecătorească definitivă, instanța a obligat brokerul de asigurare la plata unei sume de bani către un asigurat, sumă care, prin natura sa (rezultată dintr-o poliță de asigurare de sănătate intermediată de broker), ar trebui să reprezinte o indemnizație de asigurare datorată de asigurător.

Faptul că o instanță a decis obligarea brokerului la plata despăgubirii, iar această hotărâre a rămas definitivă în apel, este extrem de îngrijorător și reprezintă o abatere flagrantă de la cadrul legal descris anterior. Deși în apărarea formulată de brokerul de asigurare în instanță, acesta a invocat tocmai termenii contractului de asigurare ce direcționau solicitările de despăgubire către asigurător, ambele instanțe au ignorat sau au interpretat în mod neuzual clauzele contractuale și dispozițiile legale privind rolul intermediarului.

Se pot specula diverse rațiuni (eronate din perspectiva legii) care ar fi putut sta la baza unei astfel de decizii, mai ales că motivarea instanței trece sub o tăcere gri, argumentele care au stat la baza unei astfel de decizii, astfel:

1. O interpretare extensivă și nefondată a obligațiilor de informare și consultanță ale brokerului, considerându-se că o eventuală culpă în intermediere (chiar dacă ar exista) ar atrage și obligația de a acoperi prejudiciul neacoperit de asigurător. Aspect care nu a fost invocat de nici una din părți.
2. O aplicare forțată a principiilor de protecție a consumatorului, considerându-se brokerul de asigurare un garant subsidiar sau solidar cu asigurătorul, în absența unui temei legal explicit.
3. O confuzie între răspunderea delictuală a brokerului (pentru fapte proprii ilicite) și răspunderea contractuală a asigurătorului (pentru neexecutarea obligațiilor din poliță).
4. O posibilă calificare greșită a raporturilor juridice, ignorând natura de intermediere a activității brokerului.

Indiferent de motivația exactă, rezultatul – obligarea brokerului la plata despăgubirii în locul asigurătorului – creează un precedent judiciar periculos. O hotărâre definitivă, chiar dacă izolată inițial, poate fi invocată în cauze similare, generând o practică neunitară și imprevizibilă, cu consecințe nefaste asupra întregului sector.

Riscuri sistemice și consecințe pentru piața de asigurări din România

Decizia de a impune brokerului de asigurare obligații pecuniare care revin, conform legii și contractului, asigurătorului, deschide o adevărată „cutie a Pandorei” pentru piața de asigurări, generând riscuri sistemice majore, din care menționăm doar câteva:

1. Distorsionarea fundamentală a rolurilor în piață

 Încărcarea brokerilor cu răspunderea pentru riscul asigurat și pentru obligațiile de plată ale asigurătorilor anulează distincția esențială dintre intermediere și asigurare. Brokerii ar deveni, de facto, niște cvasi-garanți ai asigurătorilor, un rol pentru care nu sunt pregătiți, autorizați sau capitalizați. Modelul lor de afaceri, bazat pe consultanță și intermediere, ar fi fundamental subminat.

1. Explozia litigiilor împotriva brokerilor

Asigurații nemulțumiți de soluționarea daunelor de către asigurători ( întârzieri, refuzuri parțiale sau totale) ar putea fi tentați să se îndrepte sistematic și împotriva brokerilor, invocând precedentul creat. Brokerii ar putea fi percepuți ca o țintă mai accesibilă sau ca o cale alternativă de a obține despăgubiri, transformându-i în pârâți constanți în litigii care, în mod normal, ar trebui purtate exclusiv cu asigurătorul.

1. Afectarea gravă a sustenabilității activității brokerilor

1. • costuri exorbitante cu asigurarea de răspundere profesională : Confruntați cu un risc de răspundere extins artificial și imprevizibil, brokerii vor înregistra o creștere dramatică a primelor pentru asigurările PI, dacă asigurătorii de PI vor mai fi dispuși să acopere un astfel de „risc jurisprudențial”.
   • reticență în intermediere: Brokerii ar putea deveni extrem de precauți, evitând să intermedieze produse mai complexe sau să colaboreze cu anumiți asigurători percepuți ca având un istoric problematic în plata daunelor, limitând astfel opțiunile clienților.
   • consolidare forțată și ieșiri din piață: Brokerii mici și mijlocii, care formează o parte importantă a canalului de distribuție, ar putea fi incapabili să suporte costurile crescute și riscurile suplimentare, ceea ce ar duce la o consolidare nedorită a pieței și la reducerea concurenței.

1. Instalarea incertitudinii juridice și instabilitatea pieței

Predictibilitatea cadrului legal este esențială pentru funcționarea oricărei piețe, cu atât mai mult a celei de asigurări. Un precedent care contrazice flagrant legea specială (Legea 236/2018) creează o insecuritate juridică majoră. Investitorii, asigurătorii și intermediarii nu mai pot opera pe baza unor reguli clare și stabile, ceea ce descurajează dezvoltarea pieței și poate afecta încrederea generală în sectorul asigurărilor.

1. Prejudicierea consumatorilor pe termen lung

Deși o decizie izolată poate părea favorabilă unui consumator, destabilizarea pieței de intermediere va avea, pe termen lung, efecte negative asupra consumatorilor: creșterea costurilor (primele de asigurare ar putea include implicit „riscul de precedent”), reducerea calității consultanței (brokerii devenind excesiv de defensivi), scăderea accesibilității serviciilor de intermediere și, posibil, chiar restrângerea ofertei de produse de asigurare.

1. Neconcordanța cu principiile dreptului european

Directiva IDD (transpusă prin Legea 236/2018) a fost concepută tocmai pentru a crea un cadru armonizat la nivel european, bazat pe roluri clare și responsabilități distincte. O jurisprudență națională care deviază de la aceste principii fundamentale nu doar că generează probleme interne, dar poate ridica și probleme de compatibilitate cu dreptul UE.

În concluzie, hotărârea judecătorească definitivă care obligă un broker de asigurare să suporte plata despăgubirilor contractuale în locul asigurătorului reprezintă o anomalie juridică cu potențial devastator pentru piața de asigurări din România. Aceasta ignoră litera și spiritul Codului civil, Legii nr. 236/2018 și al Normei A.S.F. nr. 22/2021, denaturând rolurile esențiale ale actorilor din piață și încălcând principiul fundamental conform căruia riscul asigurat și obligația corelativă de plată a indemnizației incumbă exclusiv asigurătorului.

Consecințele sistemice ale perpetuării unui astfel de precedent sunt grave: de la explozia litigiilor și creșterea prohibitivă a costurilor operaționale pentru brokeri, la instalarea unei insecurități juridice paralizante și, în final, la afectarea negativă a consumatorilor prin destabilizarea canalului de distribuție. Este imperativ ca această deviație jurisprudențială să fie corectată pentru a restaura predictibilitatea și funcționalitatea normală a pieței.

Mecanismele legale disponibile, ar trebui activate de urgență pentru a oferi o interpretare unitară și conformă cu legea a răspunderii brokerului de asigurare. În absența unei intervenții corective rapide din partea instanței supreme sau, eventual, a unei clarificări legislative (deși legea actuală pare suficient de clară), riscul ca odată deschisă cutia Pandorei de această hotărâre să genereze efecte negative extinse și de lungă durată asupra pieței de asigurări din România este unul iminent și considerabil.