ANCOM: Piaţa serviciilor poştale a ajuns la 3,2 miliarde de lei, în 2018;Fan Courier a devenit lider cu o cotă de 21%

Valoarea totală a pieţei serviciilor poştale din România s-a ridicat, în 2018, la 3,2 miliarde lei, în creştere cu 13% faţă de anul anterior, iar Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) a pierdut poziţia de lider în favoarea Fan Courier, care a înregistrat o cotă de piaţă de 21%, arată datele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), publicate marţi.
Economica.net - mar, 01 oct. 2019, 12:50
ANCOM: Piaţa serviciilor poştale a ajuns la 3,2 miliarde de lei, în 2018;Fan Courier a devenit lider cu o cotă de 21%

Conform raportului arbitrului telecom, în cursul anului trecut, din totalul de 582 de milioane de trimiteri poştale (+5%), 536 milioane au fost trimiteri poştale interne (în creştere cu 3%), iar 46 milioane au fost trimiteri poştale internaţionale, în creştere cu 32%, realizată exclusiv de traficul internaţional intrat.

De asemenea, aproximativ 3 din 4 trimiteri poştale au fost reprezentate de poşta de scrisori (448 de milioane), iar 1 din 6 au fost colete (94 de milioane), restul fiind trimiteri tip publicitate prin poştă (18 milioane), trimiteri expres (13,5 milioane), mandate poştale (7 milioane), respectiv corespondenţă şi imprimate de peste 2 kiligrame (1,6 milioane).

Tot în cursul anului 2018, numărul mediu de trimiteri poştale pe locuitor a fost de 30, în creştere cu 6% la nivel comparativ cu anul 2017, din care cinci au fost colete, echivalentul unui salt de 15% raportat la intervalul de referinţă.

Raportul ANCOM relevă că furnizorii au instalat, în anul 2018, un număr de 60 de noi puncte de acces automate, numărul acestora dublându-se în comparaţie cu anul precedent.

La nivel general, valoarea totală a pieţei serviciilor poştale a fost de 3,2 miliarde lei, în 2018, cu 13% mai mult faţă de anul 2017 în timp ce veniturile obţinute din trimiteri interne au crescut cu 10%, iar cele din trimiteri internaţionale cu 19%.

În funcţie de veniturile obţinute, principalii competitori de pe piaţa serviciilor poştale din România au fost: Fan Courier – cu o cotă de piaţă de 21%, CNPR (20%) şi Urgent Cargus (13%).

Potrivit sursei citate, traficul de trimiteri din sfera serviciului universal a ajuns la 208 de milioane de trimiteri poştale în anul 2018, mai mult cu 21% comparativ cu anul anterior. În acelaşi timp, din totalul de trimiteri incluse în serviciul universal, 82% au fost trimiteri interne (170 de milioane de trimiteri), iar restul de 18% au fost trimiteri internaţionale (38 de milioane de trimiteri).

La capitolul reclamaţii privind serviciile poştale, datele ANCOM relevă faptul că, în cursul anului trecut, acestea au crescut cu 14%, până la 561.000. Totodată, numărul celor considerate întemeiate a rămas constant, la 98.000, reprezentând 17% din total.

În cazul a 35.000 dintre reclamaţii au fost acordate despăgubiri în valoare totală de 9,7 milioane de lei, iar valoarea medie a unei despăgubiri a ajuns la 278 de lei, în creştere cu 46%, raportat la anul 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...