Andreas Treichl pleacă de la conducerea Erste. Bernhard Spalt va fi din ianuarie 2020 noul director general

Andreas Treichl, directorul general al Erste Group Bank AG, va demisiona la sfârşitul anului viitor, cu şase luni înainte de încheierea mandatului său, şi va fi înlocuit cu Bernhard Spalt din ianuarie 2020, se arată într-un comunicat al al grupului bancar austriac.
Economica.net - J, 13 sept. 2018, 13:25
Andreas Treichl pleacă de la conducerea Erste. Bernhard Spalt va fi din ianuarie 2020 noul director general

Andreas Treichl este şeful băncii austriece din iulie 1997 şi membru al Consiliului de Administraţie din octombrie 1994. În prezent, Bernhard Spalt ocupă funcţia de director de risc la Erste Bank Oesterreich.

„Poziţia de lider al Erste, care a evoluat de la o bancă locală în cel mai mare furnizor de servicii financiare din partea estică a UE, a fost munca vieţii mele. A fost şi dificil şi plin de satisfacţii – şi sunt extrem de mândru că împreună cu cei aproape 48.000 de angajaţi am extins banca, am depăşit cu bine criza financiară şi am adus-o într-o situaţie chiar mai solidă pentru următorul stadiu al creşterii în era digitală. Sunt convins că Bernhard Spalt este exact persoana potrivită pentru a plănui drumul băncii în viitor”, a afirmat Andreas Treichl.

La rândul său, Bernhard Spalt, a declarat: „Este o mare onoare să fiu solicitat să-i urmez lui Andreas Treichl la conducerea Erste, o bancă care îşi turează viteza pentru expansiune, nu în ultimul rând datorită concentrării noastre pe Europa Centrală şi de Est (CEE) şi a serviciilor şi a produselor inovatoare, cum ar fi platforma noastră bancară digitală George. În timp ce ne pregătim să celebrăm anul viitor cea de-a 200-a aniversare, datorită lui Andreas Treichl şi a colegilor noştri, eu preiau o bancă care priveşte înainte şi este bine poziţionată pentru a furniza clienţilor în viitor cele mai bune produse bancare”.

Bernhard Spalt va demisiona din toate funcţiile sale pentru a deveni adjunctul lui Andreas Treichl, undeva la mijlocul anului viitor, în timp ce Treichl va deveni din 2020 preşedintele Consiliului de Supervizare al Fundaţiei Erste – cel mai mare acţionar al grupului Erste.

În România, Erste Group Bank AG deţine Banca Comercială Română, care oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 512 unităţi de retail amplasate în majoritatea oraşelor cu mai mult de 10.000 de locuitori din toată România şi prin cele 21 de centre de business şi 23 de birouri mobile dedicate companiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Economia și Halloweenul: Frica are un preț
Economia și Halloweenul: Frica are un preț
Se apropie sărbătoarea de Halloween, acea zi a anului în care căutăm în mod deliberat să ne speriem. Facem eforturi mari pentru a-i înspăimânta pe ceilalți și, uneori, chiar și pe noi......
Ce spune Nazare despre bugetul pe 2027 – „Pierdem 1,5% din PIB din PNRR”
Ce spune Nazare despre bugetul pe 2027 – „Pierdem 1,5% din PIB din PNRR”
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condiţiile în care România pierde finanţări din Planul Naţional ...
România se pregăteşte pentru o nouă ieşire pe pieţe internaţionale după prima rectificare bugetară. Ce spune Nazare
România se pregăteşte pentru o nouă ieşire pe pieţe internaţionale după prima rectificare bugetară. Ce spune Nazare
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe pieţele internaţionale, a declarat vineri ministrul ...
Ieftinire la benzinăriile din România, azi. A scăzut prețul benzinei
Ieftinire la benzinăriile din România, azi. A scăzut prețul benzinei
Prețul benzinei a scăzut în acastă după-amiază în majoritatea lanțurilor mari de benzinării din România, potrivit ...