Andrei Frunză, CEO eJobs: În general, clienţii străini nu au nicio reticenţă în a-şi publica salariile în anunţurile de recrutare

În general, clienţii străini sunt angajatorii care nu au nicio reticenţă în a-şi publica salariile în fiecare anunţ de recrutare, şi vedem rate de succes la nivel de aplicare, cu 50-70% mai bune, dacă există transparenţă la nivelul ofertei angajatorilor, ne-a spus Andrei Frunză, CEO al companiei eJobs Group, în cadrul conferinţei de prezentare a raportului eJobs Review & Trends, care face radiografia pieţei muncii din 2016 şi anunţă cele mai importante tendinţe pentru 2017. 
Economica.net - mar, 31 ian. 2017, 22:09
Andrei Frunză, CEO eJobs: În general, clienţii străini nu au nicio reticenţă în a-şi publica salariile în anunţurile de recrutare

Angajatorii sunt în continuare reticenţi în a-şi face publică oferta salarială în anunţurile de recrutare. În ultimii doi ani, a crescut nesemnificativ numărul angajatorilor care publică salariile pe care le oferă pentru posturile deschise şi ofertate pe eJobs. E un demers pe care ni-l propunem constant, la începutul fiecărui an, dar nici angajatorii, nici candidaţii nu sunt dispuşi să furnizeze informaţii privind aşteptările salariale, nici măcar în condiţii de confidenţialitate pentru scopuri statistice, ne-a mai spus Andrei Frunză.

Bogdan Badea, director de vânzări la eJobs Group, a adăugat: Cel care postează salariul în anunţurile de recrutare ştie că salariul lui e mai competitiv decât al competitorilor, e clar că ştie că salariul lui e un atu faţă de competitori, de aceea îl foloseşte. Salariul e un subiect tabu şi un subiect fierbinte, ştim toţi că e un subiect interesant pentru toată lumea. De exemplu, pe site-urile de locuri de muncă din Marea Britanie o sa vezi că sunt menţionate salariile. Asta ţine de o maturitate a pieţei la care în Europa de Vest şi America s-a ajuns. La noi nu s-a ajuns încă. Acolo salariul e pus de la început în anunţul de recrutare, pentru că piaţa e destul de matură şi nimeni nu îl mai consideră un subiect atât de interesant. Transparentizarea salariului creează nişte aşteptări realiste despre jobul respectiv, a conchis Bogdan Badea. 

Lansată în 1999, eJobs este astăzi cea mai mare platformă de recrutare online din România, cu un număr de peste 3,5 milioane de profesioniști conectaţi la piața muncii şi peste 30.000 de joburi active în orice moment. eJobs Group face parte din grupul media Ringier România, membru Ringier AG.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...