Andrei Gerea a depus jurământul de învestitură în funcția de ministru al Economiei

Liberalul Andrei Gerea a depus miercuri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcția de ministru al Economiei, în fața președintelui Traian Băsescu.
Economica.net - mie, 16 oct. 2013, 14:16
Andrei Gerea a depus jurământul de învestitură în funcția de ministru al Economiei

La ceremonia de învestitură participă președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, membri ai Guvernului, precum și consilieri ai președintelui Traian Băsescu.

Șeful statului a semnat miercuri decretul de numire a lui Andrei Gerea în funcția de ministru al Economiei.

Liderul deputaților PNL, Andrei Gerea, îl înlocuiește la Ministerul Economiei pe colegul său de partid Varujan Vosganian.

Pe 7 octombrie, Varujan Vosganian și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Economiei.

El a declarat că a făcut acest gest pentru ”a înlătura orice posibilă ambiguitate sau controversă privind activitatea Guvernului”, în contextul în care solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind începerea urmăririi penale împotriva sa a fost respinsă de plenul Senatului.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...