Anexarea Crimeii proiectează o umbră de insecuritate în flancul estic al NATO

Comitetul Militar al NATO, alcătuit din şefii de Stat Major ai celor 28 de state membre, a început miercuri la Bruxelles o reuniune de două zile, principalele probleme pe agendă fiind rolul jucat de Rusia în criza ucraineană şi programata retragere a trupelor Alianţei din Afganistan, relatează agenţia EFE.
Economica.net - mie, 21 mai 2014, 14:14
Anexarea Crimeii proiectează o umbră de insecuritate în flancul estic al NATO

Preşedintele Comitetului Militar, generalul danez Knud Bartels, a declarat la începutul reuniunii că anexarea Crimeii ‘proiectează o umbră de insecuritate în flancul estic al Alianţei şi are implicaţii potenţial grave pentru regiune şi chiar dincolo de aceasta’. El a subliniat că NATO sprijină o soluţie politică în criza din Ucraina, dar a precizat în acelaşi timp că Alianţa ‘va rămâne fermă faţă de angajamentul ei privind disuasiunea şi apărarea colectivă’, după cum au demonstrat recentele desfăşurări de avioane şi nave militare, la fel ca şi zborurile aparatelor de recunoaştere AWACS deasupra României şi Poloniei.

În ce priveşte Afganistanul, generalul danez a declarat că până la retragerea misiunii ISAF, prevăzută pentru sfârşitul anului în curs, este posibilă încheierea procesului de tranziţie către viitoarea misiune de formare, evaluare şi asistenţă a trupelor afgane. Dar, pentru ca această misiune să-şi poată desfăşura activitatea, este necesar ca guvernul de la Kabul să semneze ‘urgent’ acordul bilateral de securitate cu Statele Unite, ce va stabili cadrul legal al prezenţei militare străine în Afganistan începând de anul viitor.

Pe de altă parte, preşedintele Comitetului Militar al Alianţei a afirmat că summitul NATO, ce va avea loc în luna septembrie în Ţara Galilor, va fi un ‘moment-cheie’ pentru ‘consolidarea fundamentelor transformării structurilor militare’ ale acestui bloc militar.

El a amintit că în prezent în interiorul organizaţiei se desfăşoară o dezbatere cu privire la subiecte precum: principalele ameninţări la adresa securităţii regionale, capacităţile militare deficitare, implicarea Alianţei în operaţiunile navale, abordările multinaţionale privind dezvoltarea capacităţilor şi aplicarea conceptului de ‘naţiune cadru’ în efectuarea manevrelor militare comune ale armatelor statelor membre.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...