Angajaţi de la Fisc, implicaţi într-un caz de evaziune cu prejudiciu de 50 mil. euro. DNA face percheziţii

Un număr de 160 de percheziții au loc, luni, în București, Prahova, Giurgiu, Arad, Călărași, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 50 de milioane euro, fiind dispusă urmărirea penală a 50 de persoane, între care angajați ai Ministerului de Finanțe, avocaţi, administratori de firme.
Economica.net - lun, 28 oct. 2013, 06:19
Angajaţi de la Fisc, implicaţi într-un caz de evaziune cu prejudiciu de 50 mil. euro. DNA face percheziţii

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, luni dimineaţă au loc 160 de percheziții la sediile unor firme și locuințe din București și din județele Prahova, Giurgiu, Arad, Călărași și Ialomița, într-o cauză penală complexă privind infracțiuni de corupție și evaziune fiscală care implică un număr mare de persoane constituite într-un grup infracțional organizat.

Potrivit România TV, în cazul de evaziune fiscală de 50 de milioane de euro sunt implicaţi un senator şi oameni de afaceri şi firme din industria alimentară.

Un senator este suspectat că ar fi protejat gruparea de evaziune fiscală în care sunt cercetate peste 50 de persoane, între care angajaţi ai Ministerului de Finanţe, avocaţi şi administratori de firme, care ar fi produs un prejudiciu de aproximativ 50 milioane de euro, potrivit unor surse judiciare.

Conform surselor citate, în acest dosar ar fi vizat şi un senator, acesta fiind suspectat că ar fi făcut parte din palierul de protecţie a grupării de evaziune fiscală.

Conform sursei citate, este vizată activitatea a peste 100 de firme românești și străine, persoanele implicate având calitatea de administratori de societăți comerciale români și străini, avocați, contabili, angajați ai Ministerului Finanțelor Publice.

Dintre persoanele implicate, în cazul a peste 50 s-a dispus începerea urmăririi penale.

Procurorii DNA mai spun că prejudiciul estimat în acest caz este de aproximativ 50 de milioane de euro.

La acțiune, procurorii sunt sprijiniți de ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție (DGA), precum și de angajați ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, ai Inspectoratului General al Poliției Romane (IGPR) și ai Agenției Naționale de Administare Fiscală (ANAF). De asemenea, procurorii beneficiază de sprijinul Serviciului Român de Informații.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...