Angajaţii Termocentralei Mintia continuă protestele, deşi au avut discuţii cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara

O primă rundă de negocieri a avut loc joi între angajaţii Termocentralei Mintia, care au declanşat un protest spontan, şi conducerea Complexului Energetic Hunedoara, însă energeticienii spun că vor continua protestul, în timp ce colegii lor care asigură permanenţa, deşi au lucrat şi în schimbul de noapte, au solicitat un echipaj medical, fiind epuizaţi, potrivit News.ro.
Economica.net - J, 08 iun. 2017, 15:11
Angajaţii Termocentralei Mintia continuă protestele, deşi au avut discuţii cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara

Potrivit liderilor de sindicat de la Termocentrala Mintia, din judeţul Hunedoara, o primă rundă de negocieri între angajaţii termocentralei care au declanşat, joi dimineaţă, un protest spontan şi conducerea CEH a avut loc şi s-a finalizat cu promisiunea celor din conducere că vor constitui o comisie care să analizeze solicitările salariaţilor, scrie News.ro.

Cei aproximativ o sută de salariaţi ai termocentralei Mintia au anunţat că vor continua protestul.

Totodată, angajaţii care asigură permanenţa, deşi au muncit şi noaptea trecută au spus că sunt epuizaţi fizic şi psihic şi au solicitat prezenţa unui echipaj medical. Aceştia se află la muncă de miercuri seară, de la ora 23.00.

Joi dimineaţă, aproximativ o sută de angajaţi de la Termocentrala Mintia au declanşat un protest spontan, nemulţumiţi că nu au echipamente de protecţie şi că membrii Consiliului de Administraţie şi-au mărit indemnizaţiile şi salariul directorului general, fără să majoreze şi salariile oamenilor.

La jumătatea lunii mai, la Termocentrala Mintia a avut loc un protest similar. Atunci, un angajat a stat cinci ore în greva foamei. Oamenii au încetat protestul după ce a fost constituită o comisie care să le analizeze solicitările.

Termocentrala Mintia este parte a Complexului Energetic Hunedoara, alături de termocentrala Paroşeni şi minele Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...