Angela Merkel este dispusă să accepte un buget mai mare al Uniunii Europene şi bonduri pentru relansare

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a indicat luni că este deschisă ideii de finanţare a relansării economice a Uniunii Europene, după criza coronavirusului, printr-un buget mai mare şi emiterea de bonduri comune prin Comisia Europeană, transmite Reuters, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 21 apr. 2020, 05:11
Angela Merkel este dispusă să accepte un buget mai mare al Uniunii Europene şi bonduri pentru relansare
Liderii UE urmează să discute joi, într-o videoconferinţă, subiectul îndatorării comune; Reuters apreciază că este posibil un compromis privind împrumuturi garantate prin bugetul UE pe termen lung şi privind amplificarea efectului financiar, scrie Agerpres.

Întrebată, în cadrul unei conferinţe de presă, dacă susţine propunerile de sprijinire prin bugetul comunitar a ţărilor europene mai afectate de pandemia de COVID-19, cum ar fi Spania şi Italia, şefa guvernului de la Berlin a răspuns că există un articol în tratatul UE care permite astfel de acţiuni şi care a fost deja utilizat pentru finanţarea unui program european pentru angajări pe termen scurt.

Merkel a insistat însă că solidaritatea europeană trebuie să se manifeste în cadrul tratatelor existente. Ea sugerat că Germania ar putea accepta amendamente la aceste tratate, dacă astfel s-ar putea accelera măsurile de relansare economică, însă a avertizat că negocierile în acest caz ar dura doi sau trei ani, iar criza actuală necesită reacţii rapide.

‘Germania va participa la reacţia de solidaritate dincolo de cele 500 de miliarde de euro deja existente’, a promis ea, referindu-se la pachetul de asistenţă convenit luna aceasta de miniştrii de finanţe europeni.

Te-ar mai putea interesa și
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank (România) S.A. a finalizat achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., în urma aprobării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), informează instituția financiară......
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
La 1 octombrie, Comisia Europeană a declanșat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) ...
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix, companie românească de tehnologie cu peste 30 de ani de experiență, și Casa Corpului Didactic „Spiru ...
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele lor sunt pregătite pentru a face față schimbărilor climatice – sondaj IRES
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele ...
Impactul fenomenelor meteo extreme îi face pe români să conștientizeze din ce în ce mai mult riscurile la care sunt ...