ANIS organizează online cursurile şi examenele pentru certificările IT

Pe fondul contextului social din această perioadă, ANIS - Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, a convertit în online cursurile și examenele pentru certificările ISTQB, pentru a veni în întâmpinarea celor dornici de a obține această acreditare în perioada de distanțare socială. Certificările ISTQB, recunoscute la nivel mondial, sunt un bun punct de plecare în construirea unei cariere în IT, iar cursurile ISTQB sunt recomandate persoanelor fără background în IT, în scopul reconversiei profesionale.
Lidia Neagu - mar, 12 mai 2020, 11:48
ANIS organizează online cursurile şi examenele pentru certificările IT

Certificarea ISTQB (International Software Testing Qualifications Board) oferă cursantului baza teoretică necesară testării eficiente a produselor software, fiind o acreditare recunoscută la nivel internațional. Conținutul cursurilor și regulile de examinare sunt aplicate la fel în toate țările, acest program reprezentând un atu semnificativ la interviurile de angajare. De la lansarea programului în România, în 2006, ANIS a instruit și examinat peste 8.000 de persoane în vederea obținerii certificării ISTQB, doar în 2019 înregistrând un număr de 265 de persoane la cursuri și 647 la examene.

„Observăm în ultima vreme, pe lângă cei care au cunoștințe de bază în informatică, din ce în ce mai mulți cursanți care provin din domenii foarte diferite, de la contabili până la bucătari. Mulți dintre aceștia văd în certificarea ISTQB o soluție eficientă pentru reconversie profesională intr-un domeniu cu o crestere semnificativa pe termen lung si in care exista un deficit acut de forta de munca calificata . Așadar, datorită interesului crescut pentru această acreditare, am decis să facilităm obținerea certificării ISTQB online și sa ne adaptam perioadei actuale ”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.

ISTQB Certified Tester reprezintă o schemă de certificare structurată pe trei niveluri – Foundation, Advanced și Expert, cursurile fiind oferite doar de furnizori acreditați și susținute, de asemenea, de profesori acreditați. Cursurile organizate în România prin intermediul ANIS acoperă atât nivelul Foundation, cât şi pe cel Advanced (modulele Test Analyst, Test Manager si Technical Test Analyst). Durata cursurilor Foundation Level este de trei zile, iar a celor Advanced Level de câte patru zile pentru fiecare dintre primele două module, respectiv de trei zile pentru modulul de Technical Test Analyst. Mai multe informații despre cursuri și examene, precum și calendarul acestora, se regăsesc pe site-ul ANIS.

În această perioadă ANIS vine în sprijinul celor interesați cu reduceri de preț, oferind un discount de 10%, pentru examenele achiziționate până la 31 mai, respectiv 15% (persoane fizice) și 10% (companii) pentru cursurile cumpărate în intervalul de timp menționat.

ISTQB Certified Tester reprezintă o schemă de certificare recunoscută și acceptată în mai mult de 70 de țări la nivel mondial și peste 300.000 de persoane din întreaga lume au absolvit acest program.

International Software Testing Qualifications Board (ISTQB) este alcătuit din peste 45 de organizații regionale și naționale care controlează procesul de acreditare şi certificare prin regulamente specifice.

În calitate de membru al ISTQB, South European Testing Board (SEETB) va administra certificarea internaţională ISTQB în Europa de Sud-Est – Bulgaria, Muntenegru, România, Serbia – prin autorizarea companiilor şi certificarea trainerilor.

Înființată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT românești și sprijină dezvoltarea industriei locale de software și servicii, creșterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât și a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul auto chinez Chery vrea să îşi majoreze producţia în Europa
Producătorul auto chinez Chery vrea să îşi majoreze producţia în Europa
Chery vrea să îşi majoreze producţia în Europa prin intermediul parteneriatelor cu alţi producători auto, ceea ce îi va permite să utilizeze fabricile existente, au declarat o serie de......
Peru: Alegeri prezidenţiale cu număr record de candidaţi, marcate de insecuritate şi neîncredere
Peru: Alegeri prezidenţiale cu număr record de candidaţi, marcate de insecuritate şi neîncredere
Confruntaţi cu o insecuritate în creştere, peruanii merg la urne duminică pentru a-şi alege preşedintele dintr-un număr ...
Circulaţia feroviară este întreruptă temporar între Valul lui Traian şi Basarabi în urma unui accident
Circulaţia feroviară este întreruptă temporar între Valul lui Traian şi Basarabi în urma unui accident
Un accident feroviar s-a produs duminică, în jurul orei 12:52, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanţa, ...
2026 începe pe minus pentru vânzările de smartphone-uri. Samsung și Xiaomi scad, doar Apple crește. Ce se întâmplă pe piață
2026 începe pe minus pentru vânzările de smartphone-uri. Samsung și Xiaomi scad, doar Apple crește. Ce se întâmplă ...
Livrările globale de smartphone-uri au scăzut cu 6% în primul trimestru din 2026, pe fondul cererii slabe și al crizei ...