ANM: Cod galben de ploi și vijelii în aproape jumătate din țară până duminică dimineața. Cod portocaliu pentru patru județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, două atenţionări Cod portocaliu şi Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până duminică dimineaţa în patru judeţe din sud-vestul ţării şi, respectiv, în 17 judeţe din vest, centru, nord şi sud, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 20 iul. 2024, 13:11
ANM: Cod galben de ploi și vijelii în aproape jumătate din țară până duminică dimineața. Cod portocaliu pentru patru județe

Potrivit meteorologilor, în intervalul 20 iulie, ora 15:00 – 21 iulie, ora 03:00, va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi însemnate de apă în sudul Banatului, nord-vestul Olteniei şi în sud-vestul Transilvaniei. În aceste zone, vor fi perioade cu averse torenţiale intensificări ale vântului şi pe arii restrânse vijelii (rafale de 70 – 90 km/h), grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25 – 40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 50 – 70 l/mp.

Judeţele avertizate cu Cod portocaliu sunt Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi.

Sursa foto: Meteoromania.ro

De asemenea, în intervalul 20 iulie, ora 13:00 – 21 iulie, ora 10:00, treptat, în Banat, sudul Crişanei, Oltenia, Transilvania şi local în Maramureş şi în Muntenia vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, intensificări ale vântului şi pe arii restrânse vijelii (rafale de 50 – 70 km/h), grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, izolat, de peste 40 l/mp.

Codul galben va afecta următoarele judeţe: Timiş, Arad, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Cluj, Alba, Sibiu, Harghita, Covasna, Braşov, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Olt şi Dolj.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...