ANM: Cod roșu de ploi pentru mai multe localități din județul Constanța până la ora 18:00

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare nowcasting Cod roşu de ploi torenţiale, valabilă pe durata următoarelor două ore în localităţi din judeţul Constanţa, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 08 oct. 2025, 16:25
ANM: Cod roșu de ploi pentru mai multe localități din județul Constanța până la ora 18:00

otrivit meteorologilor, până la ora 18:00, în judeţul avertizat (la: Hârşova, Cogealac, Ciobanu, Crucea, Ghindăreşti, Seimeni, Topalu, Gârliciu, Pantelimon, Târguşor, Fântânele, Siliştea, Saraiu, Horia, Grădina şi Vulturu) va ploua, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp. În zona avertizată, în ultimele ore s-au acumulat deja cantităţi de 50 – 70 l/mp.

De asemenea, un Cod galben de vânt puternic va fi valabil până la ora 18:00 în zona de munte a judeţului Caraş-Severin, la altitudini de peste 1.800 de metri, unde vitezele la rafală vor fi de 90 – 120 km/h.

Un alt Cod galben,dar de ninsori, vizează zona montană a judeţului Suceava (la peste 1.800 de metri altitudine). În acest areal, ninsoarea va fi însoţită de vânt cu viteza la rafală de 70 – 85 km/h, care determină o vizibilitate de sub 100 de metri.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Sursa foto: RomaniaTv.net

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...