ANOFM: Firmele pot beneficia de stimulente financiare dacă angajează elevi și studenți în perioada vacanțelor

Angajatorii pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, dacă angajează elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor, a anunţat joi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
AGERPRES - J, 02 iun. 2022, 17:19
ANOFM: Firmele pot beneficia de stimulente financiare dacă angajează elevi și studenți în perioada vacanțelor

Conform sursei citate, valoarea ISR, actualizată în 2022, este de 525,5 lei.

„Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă”, se menţionează în comunicat.

Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de angajator din fonduri proprii.

Astfel, potrivit ANOFM, beneficiază de stimulentul financiar lunar prevăzut mai sus angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial sau a unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.

În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.

„Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor”, se mai spune în comunicat.

Conform sursei citate, nu beneficiază de stimulentul financiar: angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respectivi şi angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Avem Guvern! Executivul Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului
Update: Avem Guvern! Executivul Luca Niculescu a trecut de votul Parlamentului
România are un nou guvern. După cinci luni şi jumătate de la căderea Guvernului Bolojan, avem un nou Executiv. Plenul reunit al Parlamentului a votat învestitura Guvernului Luca Niculescu....
Justiția olandeză obligă ING să continue să ofere servicii bancare gigantului rus Gazprom
Justiția olandeză obligă ING să continue să ofere servicii bancare gigantului rus Gazprom
Un tribunal din Amsterdam a interzis băncii olandeze ING să închidă conturile filialei gigantului energetic rus Gazprom, ...
Valul de scăderi pe burse ale companiilor din sectorul tehnologic pune sub lupă costul expansiunii AI
Valul de scăderi pe burse ale companiilor din sectorul tehnologic pune sub lupă costul expansiunii AI
Indicele Nasdaq 100, dominat de companiile din sectorul tehnologic, a scăzut cu 5,5% săptămâna trecută. CoreWeave, o ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: „Ziua cârtitei” a sosit. Începe transportul componentelor TBM pentru forarea celui mai lung tunel
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: „Ziua cârtitei” a sosit. Începe transportul componentelor TBM pentru ...
Începe transportul componentelor utilajului TBM care va fora tunelul Poiana, pe secțiunea 3 (Cornetu – Tigveni) a Autostrăzii ...