ANOFM: Peste 144.000 de persoane, angajate în primele 6 luni prin Programul Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă

Un număr de 144.183 persoane au fost angajate, în primele 6 luni ale anului 2019, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), anunţă marţi agenţia, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 23 iul. 2019, 15:14
ANOFM: Peste 144.000 de persoane, angajate în primele 6 luni prin Programul Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă

Din totalul persoanelor care şi-au găsit un loc de muncă prin acest program până la data de 30 iunie, 62.025 au peste 45 de ani, 33.820 persoane au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 26.985 au între 25 şi 35 de ani, iar 21.353 persoane sunt tineri sub 25 de ani – dintre care 13.393 sunt tineri care nu sunt la studii sau în programe de formare profesională.

Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (82.453), numărul femeilor fiind de 61.730.

În funcţie de rezidenţă, 75.655 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 68.528 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (48.608), profesionale (33.665), gimnaziale (32.023) iar 12.904 au studii universitare, menţionează ANOFM.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul ANOFM în primele 6 luni ale anului 2019, un număr de 91.371 persoane (63,37%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.

În topul judeţelor cu cele mai multe persoane angajate, Bucureştiul ocupă primul loc, cu 10.386 de persoane angajate, urmat de Timiş (9.205 persoane), Suceava (8.522) şi Neamţ (7.094).

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/ 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

În primele şase luni ale anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 296.554, completează ANOFM.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...