ANP: Omar Hayssam este la Penitenciarul Bucureşti Rahova

Omar Hayssam se află de marţi în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova şi va fi cazat într-o cameră cu "profil de carantinare-observare", a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
Economica.net - mar, 23 iul. 2013, 11:20
ANP: Omar Hayssam este la Penitenciarul Bucureşti Rahova

„Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate Hayssam Omar se află în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova, începând de astăzi, 23 iulie 2013. După îndeplinirea procedurilor de primire în unitate, acesta va fi cazată într-o cameră cu profil de carantinare-observare, în conformitate cu prevederile legale”, se arată într-un comunicat de presă al ANP.

Anterior, Poliţia Română a anunţat că Omar Hayssam a fost transferat marţi dintr-un centru de reţinere şi arest preventiv al IGPR într-o unitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Potrivit sursei citate, Omar Hayssam s-a aflat, din 19 iulie, în custodia Poliţiei Române, fiind introdus într-un centru de reţinere şi arest preventiv pe baza celor trei mandate de executare a pedepsei cu închisoare emise pe numele său.

Omar Hayssam a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru bancrută frauduloasă, în iunie 2010, la 20 de ani închisoare pentru acte de terorism, în octombrie 2012, şi la 16 ani închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, în noiembrie 2012, se mai arată în comunicatul IGPR.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi Poliţia Capitalei au comunicat Tribunalului Bucureşti că „nu se ştie locul în care se află” Omar Hayssam, astfel că acesta nu a putut să fie adus marţi la instanţă pentru judecarea dosarului în care procurorii DIICOT îl acuză de înşelăciune şi delapidare.

La începutul şedinţei de judecată a fost citit referatul cauzei, iar grefierul a anunţat că la dosar, în urma unor demersuri făcute luni de Tribunalul Bucureşti în vederea citării lui Omar Hayssam, prin intermediul ANP şi Poliţiei Capitalei, cele două instituţii au remis răspunsuri prin care arată că „nu se ştie locul în care se află” sirianul.

În acest context, avocaţii inculpaţilor au cerut amânarea judecării cauzei, pe motivul lipsei procedurii de citare cu Omar Hayssam.

Instanţa a stabilit două termene, respectiv unul în 31 iulie, când se va judeca propunerea de arestare făcută de DIICOT pe numele lui Omar Hayssam şi a fratelui său Mohamad în acest caz, iar un altul pe fond, în 9 septembrie.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în acest dosar, în octombrie 2012, alături de fratele lui, Mohamad Omar, de cumnatul său, Mihai Nasture şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi, fiind acuzaţi de înşelăciune şi delapidare.

Purtătorul de cuvânt al IGPR, Raluca Seucan, a declarat pentru MEDIAFAX că Poliţia nu a afirmat niciodată că Hayssam se află în Arestul Capitalei, ci a comunicat că este într-un centru de reţinere şi arest.

Raluca Seucan a spus că o persoană a sunat luni la Arestul Poliţiei Capitalei şi s-a recomandat ca fiind grefier, cerând informaţii despre Omar Hayssam.

„Această persoană a întrebat dacă Omar Hayssam este în Arestul Poliţiei Capitalei şi i s-a răspuns că nu. Persoana care a sunat a spus că doreşte să îl citeze şi i s-a răspuns să o facă, însă în cele din urmă nu s-a transmis nicio citaţie”, a declarat pentru MEDIAFAX Raluca Seucan.

Purtătorul de cuvânt al IGPR a precizat că relaţii despre persoanele aflate în detenţie nu se dau prin telefon.

Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române, vineri dimineaţă, anunţa purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, precizând ulterior că acesta se află în arestul Poliţiei, fiind predat poliţiştilor la ora 6.40.

Inspectoratul General al Poliţiei Române arăta, vineri, că Hayssam a fost dus într-un centru de reţinere şi arest preventiv al Poliţiei Române, pe baza celor trei mandate de executare a pedepselor cu închisoare emise pe numele lui, pentru terorism, bancrută frauduloasă şi înşelăciune.

Ulterior, în aceeaşi zi, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, declara că Omar Hayssam a fost dus în Arestul Poliţiei Capitalei, precizând că nu poate da amănunte privind operaţiunea de aducere în ţară a sirianului şi nici de unde a fost adus acesta.

Reprezentanţi ai ANP declarau, vineri, petnru MEDIAFAX, că Omar Hayssam, condamnat la 20 de ani de închisoare în cazul răpirii celor trei jurnalişti, ar putea fi încarcerat la Penitenciarul Rahova, după aducerea acestuia în România, întrucât este judecat şi în alte dosare.

Potrivit procedurii, Omar Hayssam va sta 21 de zile la Secţia de carantină a unităţii de detenţie, pentru a fi evaluat şi supus unei investigaţii medicale. Ulterior, Omar Hayssam va fi transferat pe o secţie specială de arestare preventivă.

Conform articolului 13 din Legea 275/2006 privind executarea pedepselor, „în secţiile de arestare preventivă din penitenciare pot fi deţinute numai persoanele condamnate printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, care sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză, precum şi persoanele arestate preventiv aflate în judecată”.

După ce va primi decizii definitive în toate dosarele, se va stabili în ce regim îşi va executa Omar Hayssam pedeapsa şi în ce penitenciar.

Pentru că acesta are o condamnare de 20 de ani de închisoare pentru implicarea în răpirea lui Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, ar putea executa pedeapsa în regim de maximă siguranţă.

Potrivit legii, regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiei pe viaţă şi celor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

Reprezentanţii ANP au precizat că, după ce va fi condamnat definitiv, Omar Hayssam va fi transferat în penitenciarul din apropierea locului în care domiciliază familia acestuia.

În situaţia în care deţinutul este din Bucureşti şi trebuie să execute o pedeapsă în regim de maximă siguranţă, poate fi încarcerat în Penitenciarul Bucureşti Rahova.

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală la nivel naţional şi internaţional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2006.

Te-ar mai putea interesa și
Pierderile companiilor străine de pe urma ieşirii de pe piaţa din Rusia depăşesc 107 miliarde de dolari – Reuters
Pierderile companiilor străine de pe urma ieşirii de pe piaţa din Rusia depăşesc 107 miliarde de dolari – Reuters
Exodul din Rusia a corporaţiilor străine începând din 2022, după ce aceasta a invadat Ucraina, a dus la pierderi ale companiilor străine de peste 107 miliarde de dolari din deprecieri de active......
Cum văd managerii economia României în perioada martie-mai 2024 – sondaj INS
Cum văd managerii economia României în perioada martie-mai 2024 – sondaj INS
Managerii români estimează că activităţile din industria prelucrătoare, comerţul cu amănuntul şi servicii vor înregistra ...
Guvernul vrea să continue cu prețurile plafonate la energie dar fără să mai garanteze că dă și banii înapoi furnizorilor. Industria solicită de urgență remedierea situației
Guvernul vrea să continue cu prețurile plafonate la energie dar fără să mai garanteze că dă și banii înapoi furnizorilor. ...
Proiectul de OUG de modificare a legislației referitoare la plafonarea prețurilor la energie și gaze, care ar urma să ...
Rusia spune că NATO se pregăteşte pentru un potenţial conflict în Europa de Est şi regiunea Mării Negre
Rusia spune că NATO se pregăteşte pentru un potenţial conflict în Europa de Est şi regiunea Mării Negre
Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea aliaţilor săi pentru ...